FacebookTwitterLinkedIn

În primul trimestru al anului 2023 au fost închise tranzacții cu o valoare totală de aproximativ 133 milioane de euro (considerând numai tranzacții de minim 5 milioane de euro). Cele șapte tranzacții au avut o valoare medie de 19 milioane de euro, arată un studiu al companiei de consultanță imobiliară JLL.

Vânzarea One Herăstrău Office, proces asistat de JLL România, a fost cea mai importantă tranzacție de pe piața de birouri. În cadrul sectorului industrial, cea mai mare tranzacție a fost preluarea de către liderul pieței, CTP, a portofoliului imobiliar de 100.000 mp al FM Logistic în cadrul unui de proces de sale&leaseback.

One United Properties a vândut participația deținută în One Herăstrău Office pentru 21 milioane de euro

“Ca urmare a perspectivelor din ce în ce mai provocatoare pentru 2023, atât investitorii, cât și creditorii au devenit semnificativ mai prudenți în procesul de underwriting. Această schimbare, după un deceniu de politică monetară acomodativă, reflectă incertitudinea fără precedent legată de cash flow-uri și evaluări, precum și schimbările structurale în curs de desfășurare care afectează industria imobiliară”, a declarat Maxime Otto, Consultant Capital Markets în cadrul JLL România.

Urmând tendința regională, randamentele prime au crescut în T1 cu 0,25 puncte procentuale pentru spațiile de birouri (ajungând la 7,25%) și de retail (7,5% pentru centre comerciale și 8,00% pentru parcuri de retail) și au stagnat pentru spațiile industriale (7,5%).

Sectorul de spații industriale a atras 45% din volumul total de investiții din T1, în timp ce segmentul de birouri a reprezentat 35%, hotelurile 14%, iar spațiile de retail aproximativ 6%.

Bucureștiul a atras în T1 aproape 45% din volumul total de investiții, fiind urmat de Timișoara, cu 23% și Constanța, cu aproximativ 10%.

“Pentru 2023 ne așteptăm la un volum total de investiții între 700 și 900 milioane de euro, puțin sub media ultimilor ani. Segmentele cele mai atractive pentru investiții rămân cel de birouri și industrial”, spun reprezentanții JLL România.