Cautare




, Redactor Forbes România

Afaceri |
|

Instant Factoring a acordat 1.930 de finanțări companiilor mici și microîntreprinderilor din România, în valoare totală de 4 milioane euro, după primul an de activitate

Instant Factoring, prima companie fintech de factoring online din România dedicată companiilor mici și microîntreprinderilor a acordat 1.930 de finanțări.
Cristian Ionescu_CEO Cofondator_Instant Factoring

Instant Factoring este primul fintech românesc de factoring online ce finanțează cu precădere facturile micilor antreprenori locali, o piață estimată la 511.800 micro-companii cu o cifră de afaceri anuală de până la 500.000 euro. În primul an de activitate fintech-ul a preluat 0.1% din această piață în portofoliul de clienți activi, iar perspectivele de creștere pentru acest an sunt adaptate nevoii de finanțare ale acestui sector care până în prezent a fost slab deservit.

„Nevoia de finanțare a companiilor din România este uriașă, conform datelor Băncii Mondiale și International Finance Corporation (IFC), fiind estimată la peste 40 de miliarde euro sau 26% din PIB, în condițiile în care conform BNR doar 12.000 de companii din România sunt bancabile și peste 30% dintre companiile românești au declarat în sondajele BNR că accesul la finanțare este o problemă presantă și moderat presantă.

Blocajul financiar este și el o cauză principală de stres pentru companiile românești, durata medie de încasare a facturilor la nivel de economie dublându-se în ultimii 10 ani la aproape 120 de zile, iar creditul furnizor atingând peste 70 de miliarde euro la finalul lui 2017, o valoare triplă față de creditul neguvernamental. Instant Factoring are ca misiune să umple acest gol de finanțare prin facilitarea accesului la lichidități al companiilor mici ca să se dezvolte și să ajungă în segmentul companiilor bancabile”, a declarat Cristian Ionescu, CEO Instant Factoring.

Compania a înregistrat 3.050 de aplicații de vânzare a facturilor, având o rată de finanțare de 63%. Valoarea medie a facturii acceptată la cumpărare a fost de 2.070 euro, suma maximă per factură pe care compania o finanțează online este de 100.000 euro, la un cost mediu de 0,1% pe zi.

Solicitările de finanțare au provenit în mare parte din domeniile: comerț, transporturi, construcții, restaurante și alimentație publică, producție (materiale publicitare și textile) și servicii medicale și spitalicești.

Instant Factoring își propune pentru 2019 o creștere a portofoliului de clienți cu 300%, cu un volum de finanțări acordate de 15 milioane euro. Evoluția actuală a activității în primul trimestru al anului 2019 indică o rată de creștere de 100% față de media trimestrială a anului 2018.

 

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii