FacebookTwitterLinkedIn

Anul 2025 a reprezentat o dublă recunoaștere internațională pentru Eden Hill Retreat & Spa – businessul în care Sorin Ghețe, fondatorul parcului de aventură Edenland Park, a investit peste un milion de euro.

Acest complex turistic aflat în zona Șimon-Bran a fost anul acesta selectat oficial în prestigiosul Ghid Michelin – Tablet Hotels și inclus în exclusivista colecție National Geographic Spa & Wellness, ce reunește destinații cu experiențe unice de wellbeing.

Distincțiile primite atestă poziționarea Eden Hill ca o destinație boutique de elită, unde designul, natura și grija pentru detaliu se împletesc pentru a oferi oaspeților o experiență memorabilă. Întins pe o suprafață de trei hectare, complexul  pune la dispoziție trei căsuțe cu arhitectură minimalistă, construite din lemn scandinav și concepute cu fațade vitrate care oferă o deschidere către peisajul montan, specific zonei. „Eden Hill a fost un proiect de suflet, dar și o provocare antreprenorială de proporții. Am investit nu doar capital, ci și o parte importantă din mine”, spune Sorin Ghețe pentru Forbes România.

Antreprenorul a văzut în zona Branului o energie aparte și, atras de peisajele desprinse parcă dintr-o poveste, și-a imaginat cadrul ideal pentru un concept premium dedicat relaxării. „Acest proiect a prins viață din dorința de a crea un loc unde oamenii să se poată reconecta autentic cu natura, fără a renunța la confort și rafinament. Ideea a pornit dintr-o nevoie personală de echilibru și liniște, în vremea pandemiei, simțind că tot mai mulți oameni caută un asemenea loc. Nu ne-am dorit un lux ostentativ, ci unul discret, construit în armonie cu natura și cu starea de bine a oaspeților. Fiecare detaliu urmărește ideea de refugiu contemporan, unde confortul se îmbină organic cu liniștea și autenticitatea locului. Nu este doar un spațiu de cazare, ci o experiență holistică: natură, wellness și relaxare în cea mai pură formă”, povestește Sorin Ghețe.

Locația a fost aleasă după o perioadă lungă de căutări. Își dorea un loc retras, dar accesibil, cu o priveliște spectaculoasă și o energie pozitivă. Branul are o încărcătură culturală și spirituală unică în România, iar integrarea arhitecturii în acest context a fost esențială. Accentul s-a pus pe piatră, lemn și culori naturale pentru ca totul să pară că a fost mereu acolo, cele trei căsuțe de vacanță fiind construite astfel încât să completeze peisajul, nu să-l domine.

„Este un proiect complex, care a implicat o investiție considerabilă, atât financiară, cât și emoțională. Cu siguranță am primit de undeva «de sus» putere și viziune. Am ales să dezvolt totul etapizat, cu un accent puternic pe calitate și detalii. Nu am făcut compromisuri – fiecare material, finisaj sau serviciu a fost selectat pentru a oferi o experiență autentică premium. Din perspectivă antreprenorială, a fost o adevărată provocare, dar și o lecție valoroasă despre perseverență și viziune pe termen lung”, mai spune fondatorul complexului turistic.

Cererea a crescut semnificativ, mai ales după pandemie. Oamenii au început să acorde o importanță mult mai mare timpului petrecut cu ei înșiși, sănătății mentale și echilibrului interior. Conceptul de „retreat” a devenit sinonim cu o formă de refacere, nu doar de vacanță. Noua locație răspunde exact acestei nevoi. Cele mai mari provocări au fost legate de infrastructură și logistică. Zona montană aduce dificultăți de transport, aprovizionare și construcție, mai ales când vrei să menții un standard ridicat de execuție. În același timp, formarea unei echipe locale care să înțeleagă filozofia brandului a fost o provocare, dar și o reușită – astăzi, Ghețe se bazează pe oameni dedicați, care trăiesc și transmit valorile brandului. Sustenabilitatea este parte integrantă din identitatea businessurilor pe care le conduce.

 „Am folosit materiale naturale și durabile, sisteme de încălzire și iluminare eficiente energetic, și am redus la minimum deșeurile din plastic. Credem că un resort premium trebuie să susțină comunitatea și să aibă o amprentă ecologică redusă, nu doar să ofere lux. Ne propunem ca locația să fie un reper de ospitalitate responsabilă în zonă. Prin atenția la detalii și prin respectul față de natură, vrem să inspirăm și alte proiecte să urmeze aceeași direcție. Turismul premium nu înseamnă doar servicii impecabile, ci și respect pentru loc și pentru oameni. Branul are un potențial extraordinar, iar noi vrem să contribuim la dezvoltarea lui într-un mod sustenabil și elegant. Lucrăm la implementarea zonei de restaurant, care, din păcate, ne lipsește; ne gândim, totodată, la noi spații pentru terapii naturale și retreaturi tematice: detox, yoga, mindfulness. De asemenea, ne dorim să dezvoltăm parteneriate internaționale cu branduri de wellness și turism slow-living pentru a aduce la Eden Hill experiențe frumoase. Vom continua și seria de activități în aer liber, pentru a oferi o experiență completă celor care ne trec pragul”, mai dezvăluie antreprenorul Sorin Ghețe.