FacebookTwitterLinkedIn

Rata anuală a inflaţiei în zona euro a coborât în decembrie la 2%, atingând astfel obiectivul pe termen mediu stabilit de Banca Centrală Europeană (BCE), arată datele preliminare publicate miercuri de Eurostat, transmite Reuters.

Cifra este în linie cu aşteptările analiştilor şi consolidează aşteptările că BCE va menţine nemodificate dobânzile la reuniunea sa din 5 februarie.

Inflaţia de bază, care exclude preţurile volatile ale energiei şi alimentelor, a scăzut uşor, de la 2,4% în noiembrie la 2,3% în decembrie. Acest indicator este urmărit cu atenţie de BCE în luarea deciziilor de politică monetară.

În detaliu, preţurile la energie au scăzut cu 1,9% faţă de anul precedent, în timp ce serviciile s-au scumpit cu 3,4%, iar preţurile la alimente, băuturi alcoolice şi tutun au crescut cu 2,6%.

Scăderea costurilor la energie, aprecierea euro, creşterea importurilor din China şi moderarea salariilor sunt factori care ar putea contribui la menţinerea inflaţiei sub control în 2026, spun analiştii. Totuşi, cheltuielile mai mari pentru apărare, stimulentele fiscale din Germania şi tensiunile geopolitice ar putea pune presiune în sens invers.

Estimarea finală a inflaţiei pentru luna decembrie, inclusiv datele pentru întreaga Uniune Europeană, va fi publicată pe 19 ianuarie.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.