India şi-a manifestat interesul faţă de achiziţionarea unor alte avioane militare Rafale pentru forţele sale navale, în plus faţă de cele 114 aparate deja comandate, a anunţat Palatul Elysée.
Potrivit AFP, India i-a cerut Parisului să-i furnizeze 31 de avioane Rafale Marine, pe lângă cele 26 deja comandate în 2025.
Ministerul Apărării indian a aprobat joi achiziţionarea de noi avioane militare franceze – 114 potrivit preşedinţiei franceze – pentru forţele sale aeriene, cu câteva zile înaintea unei vizite a preşedintelui Emmanuel Macron în India.
Ar fi vorba despre o comandă record pentru constructorul Dassault, care a vândut deja 299 de exemplare din avionul său unor clienţi străini, dintre care 80 Emiratelor Arabe Unite (EAU).
India a cumpărat deja 62 de avioane Rafale, din care 36 pentru forţele sale aeriene. ”În acest stadiu, procesul de decizia al indienilor continuă pe un perimetru de 114 Rafale, cu o mare parte de +Make in India+. Ne felicităm”, a transmis preşedinţia franceză.
Aşteptat luni seară în India pentru o vizită de trei zile, şeful statului francez Emmanuel Macron va avea ocazia de a aborda aceste subiecte cu premierul indian Narendra Modi.
Ministerul Apărării indian urmează să poarte discuţii cu grupul Dassault pentru a încheia acest contract.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.