Actul normativ prin care ne asigurăm că nu o să crească preţul la gaze naturale după data de 31 martie a fost finalizat şi, imediat ce va fi adoptat în şedinţa de guvern, va crea predictibilitate şi pentru companii şi pentru oameni, a declarat Bogdan Ivan, ministrul Energiei, la finalul dezbaterilor din Parlament, de la „Ora Guvernului”.
Bogdan Ivan: „Deja am terminat actul normativ prin care ne asigurăm că nu o să crească preţul la gaze naturale după data de 31 martie, lucru care dă stabilitate, şi, imediat ce va fi adoptat în şedinţa de guvern, va crea predictibilitate şi pentru companii şi pentru oameni.
Şi vreau să fie toată lumea liniştită, în ciuda apelurilor bombastice de pe reţele de socializare, de pe anumite ecrane, că nu o să crească preţul la gaze naturale pentru consumatorii casnici, pentru că plafonăm de la producător, pe tot lanţul, avem tarif reglementat, pentru ca să nu ajungem la un preţ mai mare la gaze naturale pentru casnici”, conform Agerpres.
În ceea ce priveşte sprijinul pentru consumatorii vulnerabili, ministrul a afirmat că va continua mecanismul de reducere cu 50 de lei a facturilor la energie electrică şi se va introduce un mecanism similar de reducere cu 100 de lei a facturilor la gaze.
Bogdan Ivan: „Este o măsură a Partidului Social Democrat, cu care s-a pornit la proiecţia de buget pe anul 2026. În cazul consumatorilor vulnerabili de energie o să continuăm acel mecanism de reducere cu 50 de lei a facturilor la energie electrică pentru persoanele cu venituri mici şi, în acelaşi timp, discutăm despre introducerea acestui mecanism pentru sezonul rece, adică 1 octombrie 2026-31 martie 2027, de 100 de lei pentru persoanele cu venituri foarte mici, în materie de gaze naturale.”
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.