FacebookTwitterLinkedIn

Maşinile noi vândute în California vor trebui să aibă „zero emisii” poluante, începând cu anul 2035, potrivit unui document adoptat joi în acest stat american în cadrul eforturilor pentru o tranziţie energetică.

Liane Randolph, preşedinta Biroului pentru calitatea aerului din California: „Accelerarea numărului de vehicule cu emisii zero pe drumurile şi autostrăzile noastre va reduce drastic emisiile şi poluarea pentru toţi californienii”, conform Agerpres.

Marea Britanie, Singapore şi Israelul s-au angajat să înceteze vânzările de vehicule noi pe benzină şi diesel până în 2030, iar Norvegia şi-a asumat acest angajament pentru 2025.