FacebookTwitterLinkedIn

În primele șase luni ale anului, furnizorul de servicii medicale private MedLife a înregistrat o cifră de afaceri consolidată pro-formă în valoare de 865 milioane lei, în creștere cu 28% față de primul semestru din 2021.

Cifra de afaceri pro-forma raportată nu include trei achiziții importante: Spitalul Muntenia, Grupului Medici’s și SWEAT Concept, acestea fiind în curs de aprobare a Consiliului Concurenței sau în curs de finalizare, precizează reprezentanții companiei.

În prima parte a acestui an, MedLife și-a dezvoltat infrastructura medicală prin semnarea a 12 achiziții strategice menite să consolideze serviciile oferite la nivel național prin intermediul celor două rețele ale grupului: MedLife și Sfânta Maria.

Grupul a urmărit dezvoltarea unor linii de business care să răspundă nevoilor pacienților cu soluții specifice, de nișă, cum sunt diagnosticul și tratamentul cancerelor, prin achiziția Neolife sau a grupului OncoCard Brașov, a afecțiunilor oftalmologice, prin achiziția Opticristal, dar și integrarea serviciilor de wellness, prin preluarea pachetului majoritar al sălilor de fitness Sweat Concept.

MedLife a înregistrat cele mai mari creșteri pentru divizia de clinici, cu 48,6% față de anul trecut, respectiv spitale – cu 14,4% în comparație cu perioada similară din 2021.

Această evoluție reflectă cererea care se menține ridicată pentru serviciile în regim de ambulatoriu în rețeaua de clinici și care reprezintă motorul de dezvoltare pentru celelalte divizii de business: spitale, laboratoare și abonamente medicale.

În același timp, divizia de stomatologie a avut o creștere mai temperată, urmare a investițiilor realizate în această perioadă în noi achiziții și inaugurări de noi clinici dentare.