FacebookTwitterLinkedIn

Un raport al International Council of Nurses (Consiliul Internațional al Asistentelor – ICN) arată că pandemia de COVID-19 a înrăutățit mult starea fragilă a forței de muncă globale în ce privește asistența medicală. Raportul sugerează că vor fi necesare până la 13 milioane de asistente medicale suplimentare în următorul deceniu, echivalentul a aproape jumătate din forța de muncă actuală, de 28 de milioane.

Directorul executiv al ICN, Howard Catton, coautor al raportului, a declarat: „Știam că situația este fragilă din cauza subfinanțării persistente a asistenței medicale în întreaga lume, dar având access la cele mai recente informații despre posturile de asistente medicale vacante, intenția lor de a pleca din sistem și ratele de îmbolnăvire a personalului, trebuie să recunoaștem că ne confruntăm cu o criză globală. Aveam deja un deficit de șase milioane de asistente la începutul pandemiei, dar odată cu presiunea imensă de a răspunde la COVID, cu o avalanșă de demisii și pensionări anticipate, va trebui să recrutăm și să menținem până la 13 milioane de asistente medicale în următorul deceniu.”

Potrivit raportului, statele lumii vor trebui să prioritizeze asistentele medicale pentru vaccinare, să le ofere condiții mai sigure de lucru, să crească atractivitatea meseriei și carierei în sănătate și să-și monitorizeze capacitatea de a suplini necesarul de forță de muncă.

Se preconizează totodată că vom fi martorii unui val de migrări fără precedent, din țări cu forță de muncă mai ieftină, în țările mai bogate, care duc o politică de recrutare a asistentelor medicale la scară largă.

Rezultatele studiului arată că:

• Necesarul actual global a fost estimat la 5,9 milioane de asistente.

• Aproape întreaga insuficiență de personal (89%) se concentrează în țările cu venituri mici și medii.

• În țările cu venituri mari au absolvit de trei ori mai multe asistentelor medicale (38,7 la 100.000 de locuitori) decât țările cu venituri mici (10,4);

• Se așteaptă ca una din șase asistente medicale din lume să se pensioneze în următorii zece ani, ceea ce înseamnă că este nevoie de 4,7 milioane de asistente medicale noi, pentru a le înlocui doar pe cele care se pensionează;

• Una din opt asistente a profesat într-o altă țară decât cea în care s-a născut sau s-a format.

În ce privește situația la nivel european, în Germania se înregistrau 27.000 de poziții vacante pentru asistente medicale în 2019. În medie, durează 205 de zile pentru ocuparea unui post în clinici și 174 într-un spital. Un studiu realizat în decembrie 2020 arată că 20% dintre asistente ar dori să-și părăsească locul de muncă.

În Marea Britanie rata posturilor vacante pentru asistente era de 10% în septembrie 2021 (în jur de 39.000 de posturi). În Irlanda, 61% dintre asistentele care au participat la sondaj și-au exprimat intenția de a părăsi profesia, iar 82% dintre ele au declarat că pandemia de Covid-19 a avut un impact psihologic negativ asupra lor.

Și Elveția se va confrunta cu un necesar de 65.000 de asistente de toate specializările până în 2030. În această țară, o tremie din personalul medical mediu este de altă naționalitate.

România are apoximativ 80.000 de asistenți medicali 

În pofida creșterii forței de muncă din domeniul sănătății în decursul ultimului deceniu, sistemul de sănătate din România este afectat de deficitul de medici și asistenți medicali. În 2017, existau 2,9 medici practicanți la mia de locuitori, pe locul trei între cele mai scăzute valori din UE (media UE fiind de 3,6), respectiv 6,7 asistenți medicali la mia de locuitori (media UE fiind de 8,5). 

Personalul medical continua să emigreze, în căutarea salariilor mai bune din străinătate și a unor perspective mai bune de carieră.