La doi ani de la lansare, Bookster are în portofoliu 140 de firme și peste 20.000 de abonați, care au citit peste 350.000 de cărți, articole și studii de caz. Cărțile de dezvoltare personală și profesională au mare căutare la Bookster. Este firesc, pentru că angajații firmelor abonate la Bookster sunt preocupați de perfecționare. Anul trecut, cea mai citită carte de dezvoltare personală a fost „Cum îți vei măsura viața”, de Clayton M. Christensen, profesor la Harvard. A înregistrat 2.768 de împrumuturi.
VEZI AICI OPINIILE EDITORILOR ȘI DISTRIBUITORILOR DESPRE PIAȚA EDITORIALĂ DIN ROMÂNIA, ÎN ANUL 2015
La categoria autori români, top 10 cuprinde, printre altele, două cărți ale istoricului Neagu Djuvara, două volume ale regretatului Octavian Paler, romanul de dragoste „Fluturi” de Irina Binder și volumul de nuvele al lui Mircea Cărtărescu, „De ce iubim femeile”, un succes de librărie al anului 2008.
VEZI CARE AU FOST CELE MAI VÂNDUTE CĂRȚI ALE DISTRIBUITORILOR ÎN 2015
Topul cărților de beletristică, scrise de autori străini, este dominat de francezul Eric Emmanuel Schmitt, cu două titluri, „Oscar şi Tanti Roz” (3.755 de împrumuturi) și „Cea mai frumoasă carte din lume”.
