Şase state din Europa Centrală, printre care şi România, solicită Uniunii Europene să ia măsuri pentru a atenua problemele cauzate de creşterea importurilor de cereale ucrainene în regiune, plângându-se că acest aflux a redus preţurile şi i-a afectat pe fermierii locali.
Zsolt Feldman, secretar de stat în cadrul Ministerului maghiar al Agriculturii, a declarat că Ungaria, Polonia, Republica Cehă, Slovacia, România şi Bulgaria au făcut o solicitare comună la reuniunea Consiliului pentru Agricultură şi Pescuit al UE de la Bruxelles pentru a fi luate măsuri imediate care să le protejeze propriile producţii agricole.
Zsolt Feldman: „Dacă UE acţionează în mod unitar pentru a ajuta exporturile de cereale pe cale terestră, atunci povara ar trebui, de asemenea, să fie împărţită în mod egal între statele membre”, conform News.ro.
Henryk Kowalczyk, ministrul polonez al Agriculturii: „Suntem gata să continuăm să ajutăm Ucraina… Dar dorim, de asemenea, să includem întreaga Uniune Europeană în cadrul acestui ajutor, astfel încât fermierii polonezi sau fermierii din alte ţări vecine să nu sufere doar efectele, ci aceste efecte să poată fi atenuate.”
Ministerul bulgar al Agriculturii a declarat că o soluţie ar putea fi crearea de depozite temporare pentru cerealele ucrainene, precum şi noi coridoare de transport, inclusiv pe cale ferată, ceea ce ar putea reduce presiunea exercitată de creşterea importurilor din Ucraina.