Rehau își extinde afacerea în România cu o linie de înfoliere pentru divizia Window Solutions și un nou depozit la Sibiu. Construcția acestuia a început în primăvara anului curent, iar la sfârșitul lunii septembrie, a fost ridicat acoperișul.
„Cererea crescută pentru produse personalizate, precum și creșterea activității de bază sunt premisele pentru ca noi să producem local pentru regiune și să răspundem așteptărilor clienților care caută performanță și calitate”, a declarat Carsten Heuer, CEO REHAU Window Solutions.
Hub-ul regional de 52.900 mp va avea un depozit modern și o linie de înfoliere care va acoperi o parte importantă din nevoile actuale și viitoare ale clienților și partenerilor Rehau. Din noua locație, compania va servi nevoilor regionale speciale ale piețelor din România, Bulgaria și Grecia.
Pe lângă Divizia Window Solutions ca principal beneficiar al investiției, hub-ul de la Sibiu va oferi și spații de depozitare pentru o altă divizie a Rehau prezentă în România, Building Solutions.
De la Sibiu produsele Rehau vor ajunge pe piețele țărilor din Europa Centrală din apropierea României, mai exact în Republica Moldova, Bulgaria și Grecia. Inaugurarea hub-ului este programată pentru prima jumătate a anului 2023.