ROCA Industry, holdingul de materiale de construcții al ROCA Investments, a finalizat tranzacția prin care achiziționează integral compania Dial, important jucător în piața produselor din sârmă metalică.
Tranzacția s-a ridicat la o valoare de 11 milioane de euro, la care se vor adăuga până la 3 milioane de euro, “în funcție de îndeplinirea unor metrici de performanță”.
„Preluarea companiei Dial în portofoliul ROCA Industry reprezintă un pas firesc și important în dezvoltarea holdingului și, de asemenea, materializarea strategiei de creștere a valorii pe care o aducem investitorilor noștri (…)” a declarat Ionut Bindea (foto), Președinte al Consiliului de Administrație și Director General interimar al ROCA Industry.
Dial, cu sediul în Hârșova, Constanța, a fost înființată în anul 1994, fiind specializată în producția de panouri bordurate de gard, plasa împletită de gard, plasa Rabitz, stâlpi rectangulari. Compania este prezentă la nivel național prin lanțuri DYI (do-it-yourself, bricolaj), distribuitori de materiale de construcții și retaileri.
Cu o cifră de afaceri de aproximativ 41 milioane de lei realizată în primul semestru al anului 2022, compania are planuri de investiții în valoare totală de aproximativ 40 milioane de lei. Circa 10% din cifra de afaceri este generată de exporturi, cu perspective de a crește prezența pe piețele externe.
Lansată în luna decembrie a anului trecut și listată la bursă în ianuarie, ROCA Industry și-a extins treptat prezența în sectorul materialelor de construcții și în prezent grupează companiile BICO Industries (70%), Sarcom (100%), Terra (100%), Eco Euro Doors (70%), si Dial ( 100% ).