FacebookTwitterLinkedIn

Compania aeriană HiSky a anunţat că a primit autorizarea pentru a efectua curse către Statele Unite, devenind singura companie românească autorizată să opereze zboruri regulate către această destinație. Aeronava long curier Airbus A330, cu care opera rutele transatlantice, ajunge luni la Bucureşti.

Ultimele zboruri directe între România şi SUA au avut loc în urmă cu 20 de ani. Compania aeriană de stat Tarom a renunţat în noiembrie 2003 la aceste rute transoceanice, notează news.ro.

Conform unui comunicat al companiei, Departamentul Transporturilor din SUA a acordat HiSky Permisul de Operator Străin de Transport Aerian, după parcurgerea cu succes a tuturor etapelor de verificare şi autorizare. ”Astfel, începând cu această dată, HiSky devine singura companie aeriană din România care deţine dreptul de a opera zboruri regulate, de pasageri, din Europa, către orice destinaţie din Statele Unite ale Americii. După obţinerea autorizării, HiSky se pregăteşte să lanseze primele curse directe peste ocean, cu plecare din România, după mai mult de 20 de ani”, a precizat compania.

Aeronava care îi oferă companiei capabilitatea de a opera curse pe această distanţă, fără escală, este planificată să aterizeze pe aeroportul Henri Coandă din Bucureşti luni, 18 decembrie. 

Odată cu recepţionarea celei de-a opta aeronave din flotă, HiSky ajunge la o capacitate de peste 1.500 de locuri. În primăvara acestui an, compania aeriană a achiziţionat alte două aeronave noi, Airbus A321 neo LR, cu o autonomie de zbor de 7.400 km. În sezonul de iarnă, HiSky operează zboruri regulate şi cu conexiune de pe aeroporturile din Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi, Baia Mare şi Chişinău, către 26 de destinaţii naționale şi internaţionale.