Hidroelectrica și EPS (Serbia), companii care operează sistemul hidroenergetic și de navigație de la Porțile de Fier, au discutat despre o serie de lucrări în derulare la hidrocentrala de pe Dunăre.
”Suntem încântați de felul în care decurg angajamentele pe care ni le asumăm împreună – Hidroelectrica și EPS, în interes comun. Ne onorează prietenia cu partenerul sârb, bază solidă a dialogului deschis dintre cele două companii. Vorbim de un parteneriat care a depășit pragul de 50 de ani, o asociere care se sprijină pe onoare, respect reciproc, responsabilitate și muncă”, a declarat Bogdan Badea, președintele directoratului Hidroelectrica.
Construcția Sistemului Porțile de Fier I a în 7 septembrie 1964, odată cu inaugurarea oficială a șantierului. Centrala este compusă din două centrale hidroelectrice cu câte șase hidroagregate cu turbine Kaplan de mare capacitate.
Primul obiectiv pus în funcțiune pe partea română a fost ecluza, în 14 august 1969. Agregatele din centrală au fost puse în funcțiune primul în 14 august 1970, iar ultimul în decembrie 1971.
Inaugurarea oficială a obiectivului s-a făcut în 16 mai 1972. Prin dimensiunile și puterea lor instalată, agregatele din centrale au fost cele mai mari de acest tip din lume. La fel, prin dimensiunile sasurilor și prin cădere, ecluzele de la Porțile de Fier I se înscriu în lista celor mai mari construcții de acest gen din lume.
Construcția Sistemul Porțile de Fier II a început în anul 1977 odată cu semnarea cordului între Guvernele României și fostei Iugoslavii.