FacebookTwitterLinkedIn

Hidroelectrica, producător şi furnizor de energie electrică (H2O) şi-a modificat calendarul raportărilor financiare pentru acest an, potrivit unui raport al emitentului publicat la Bursa de Valori Bucureşti (BVB).

Compania îşi va publica rezultatele financiare obținute în primul semestru pe 16 august, în loc de 30 august, după cum era anunţul iniţial. În aceste condiţii, teleconferinţa cu analiştii şi investitorii a fost programată pentru 17 august (faţă de 31 august iniţial), iar aşa-numita “perioadă de tăcere” este 2-16 august (faţă de 16-30 august iniţial).

Rezultatele aferente trimestrului al treilea, respectiv primelor nouă luni ale anului, vor fi publicate pe 14 noiembrie, iar teleconferinţa cu analiştii şi investitorii va fi organizată pe15 noiembrie.

Hidroelectrica a debutat la BVB pe 12 iulie, după cea mai mare ofertă publică din istoria BVB, prin care Fondul Proprietatea a vândut 19,94% din acțiunile Hidroelectrica, întreaga deţinere pe care o avea la producătorul de energie. Valoarea tranzacţiei s-a ridicat la aproximativ 9,3 miliarde de lei (1,88 miliarde de euro). 20% din ofertă a fost achiziţionată de retail iar 80% de investitori instituţionali.

Tranzacțiile s-au încheiat la preţul unitar de 104 lei, iar în prezent, acţiunile H2O se tranzacţionează cu valori de peste 8,4% mai mari decât prețul din ofertă.