FacebookTwitterLinkedIn

Guvernul propune, printr-un proiect de act normativ, menţinerea cu încă şase luni a plafonării tarifelor RCA, la nivelul celor de primă calculate şi practicate de către fiecare asigurător RCA la data de 28 februarie 2023. Acestea pot fi ajustate cu maximum 6,8%, ceea ce reprezintă prognoza ratei anuale a inflaţiei la sfârşitul T2/2024, publicată de BNR.

Soluţia propusă vine în contextul în care plafonarea tarifelor RCA urmează să expire pe 31 decembrie 2023. Nota de fundamentare a proiectului arată faptul că în luna decembrie 2023 au încetat aproximativ 900.000 de contracte RCA, fapt ce a determinat o presiune asupra pieţei de asigurări, mecanismul de cerere şi ofertă a fost afectat şi se estimează că acest dezechilibru între cerere şi ofertă şi disfuncţionalitatea pieţei vor persista şi se vor manifesta și după 1 ianuarie 2024.

“Prin aplicarea acestei măsuri se combate creşterea excesivă a preţurilor, ce poate avea loc brusc pe fondul dezechilibrelor anterior descrise şi stabilizarea graduală a pieţei de asigurări RCA, în vederea evitării propagării efectelor negative în alte sectoare ale economiei naţionale”, potrivit notei de fundamentare. Potrivit documentului, situaţia actuală poate fi încadrată ca şi situaţie de criză, dezechilibru major între cerere şi ofertă şi disfuncţionalitate evidentă a pieţei, aşa cum acestea sunt stipulate în prevederile art. 4 alin. (3) din Legea concurenţei, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

În ceea ce priveşte comisionul de distribuţie ce se reflectă în costul final al poliţei RCA ce urmează a fi plătit, acesta va fi limitat la un maximum de 8% din prima netă de cheltuieli de distribuţie. Având în vedere măsura îngheţării tarifelor de primă pe o perioadă de 6 luni şi faptul că primele încasate de către asigurători RCA trebuie să acopere obligaţiile care derivă din subscrierea riscurilor, deci implicit să plătească daunele produse în această perioadă, măsura stabilirii unui interval maxim de ajustare care ia în considerare rata inflaţiei este necesară în vederea asigurării garanţiei că despăgubirile datorate în temeiul contractelor RCA vor continua să fie stabilite la un nivel echitabil, care să asigure protejarea asiguraţilor şi păgubiţilor.

Proiectul reglementează și faptul că despăgubirile acordate de către asigurătorii RCA, în baza contractelor încheiate în această perioadă trebuie să acopere costurile de înlocuire temporară a vehiculului avariat doar în situaţia în care acesta nu mai poate fi utilizat din punct de vedere tehnic.

Guvernul a adoptat în octombrie actul normativ necesar prelungirii cu 3 luni, până la data de 31 decembrie 2023, a duratei de aplicare a tarifelor de asigurare RCA practicate de asiguratori la 28 februarie 2023.

Transportatorii susțin că prelungirea plafonării tarifelor RCA alungă atât actualii investitori din piaţa de asigurări, cât şi pe cei interesaţi să intre în piaţa din România. Reprezentanții Confederaţiei Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (C.O.T.A.R.) spun că problema majoră a pieţei RCA din România o reprezintă numărul redus de asigurători şi concurenţa insuficientă între companiile care au rămas pe piaţă. “Reducerea numărului asigurătorilor RCA, cel mai mic din ultimii 15 ani, a diminuat dispersia riscurilor preluate de aceştia, cu impact semnificativ asupra tarifelor RCA. Este prioritar pentru ASF să identifice soluţii care să încurajeze intrarea unor noi jucători serioşi pe segmentul asigurărilor RCA, cu consecinţa creşterii concurenţei sănătoase pe această piaţă, în beneficiul consumatorilor”, spun reprezentanţii organizației.