Guvernul României a aprobat luni credite bugetare în valoare de 300 de milioane de lei pentru sprijinirea Salrom și a companiilor din subteran afectate de inundațiile care au compromis activitatea Salinei Praid.
Măsura vizează intervenția de urgență în favoarea firmelor care desfășurau activități turistice, de recreere și de tratament în sanatoriul salinei, a anunțat ministrul Finanțelor, Tanczos Barna, la finalul unei ședințe extraordinare a Executivului, potrivit Agerpres.
Potrivit ministrului, situația de la Praid este una fără precedent, salina fiind pentru prima dată afectată de o inundație atât de gravă încât a dus la oprirea completă a exploatării, fără un orizont clar de reluare a activității. În acest context, Executivul a aprobat o schemă de ajutor de stat dedicată companiilor locale din domeniul turismului și alimentației publice, cu sediul social sau punct de lucru în Praid.
Din suma totală aprobată, 100 de milioane de lei vor fi alocate imediat după aprobarea, prin ordin de ministru, a schemei de sprijin, care va include condițiile de acordare și lista beneficiarilor. Ministerele Finanțelor și Economiei lucrează împreună pentru finalizarea rapidă a cadrului normativ, cu sprijinul ANAF pentru identificarea firmelor eligibile.
Ministrul a precizat că fondurile provin din bugetul național, prin credite de angajament, iar ulterior Guvernul va apela și la Fondul de Solidaritate al Uniunii Europene pentru completarea necesarului financiar, în funcție de evaluările aflate în desfășurare. În prezent, sprijinul vizează strict partea economică, nefiind raportate gospodării afectate direct în Praid. Situația despăgubirilor pentru județul Covasna, unde au fost înregistrate pagube la locuințe, va fi analizată separat de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență și va face obiectul unei viitoare hotărâri de guvern.
Salina Praid a fost grav afectată de inundațiile recente, iar experții Departamentului pentru Situații de Urgență au constatat riscuri de prăbușire a planșeului vechii mine. Ca măsură preventivă, au fost evacuate 45 de locuințe din zonă.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.