FacebookTwitterLinkedIn

Sâmbătă seara, guvernul Ciucă a avansat o nouă ofertă pentru profesori, printre care se numără o majorare salarială de 25%, 1.500 lei anual pentru personalul didactic de predare şi auxiliar şi 500 de lei anual pentru personalul nedidactic până în 2027.

UPDATE 1Reprezentanții sindicatelor au anunțat, la ieșirea de la negocierile cu guvernul, că au transmis executivului că vor oferi răspunsul luni, la ora 10.00, întrucât profesorii vor să consulte documentul înainte de a oferi un răspuns.
(textul inițial)

Duminică, la ora 10:00, este programată o şedinţă de guvern. În prealabil, premierul Nicolae Ciucă va avea o nouă rundă de consultări cu reprezentanţii sindicatelor din Educaţie.

Condiția pusă angajaților din învățământ pentru a primi această ofertă este ca liderii de sindicat să se prezinte duminică dimineață la ora 9:00 la guvern și să anunțe încetarea grevei.

Ședința de guvern se va concentra pe noua ofertă făcută sindicatelor din Educație. Liderii de sindicat au transmis în teritoriu propunerea și urmează să îi comunice guvernului răspunsul greviștilor.