FacebookTwitterLinkedIn

În ședința de joi, guvernul a aprobat mai multe măsuri care să vină în sprijinul fermierilor, de la creditare cu dobânzi mici la subvenţionarea electricităţii. Florin Barbu, ministrul Agriculturii de declarat că săptămâna viitoare vor fi adoptate şi alte hotărâri pentru legumicultori şi apicultori.

Florin Barbu: „A fost aprobată ordonanţa privind creditarea fermierilor, 1,95% dobândă, toate taxele şi ROBOR sunt achitate de către Ministerul Agriculturii. Mai mult de atât, astăzi s-a aprobat şi hotărârea de Guvern privind plata la 50% la energie electrică la staţiile de punere sub presiune, practic cu energia utilizată în agricultură.

Săptămâna viitoare, parte de proces-verbal ce l-am încheiat cu fermierii, aproape 90% din acte sunt finalizate, sunt publicate în Monitorul Oficial. Săptămâna viitoare avem acte importante pentru sectorul legumicol.

Vorbim de Programul Tomata, Programul Usturoi, unde vom da un sprijin pe Ucraina, de înfiinţare a culturilor de 1.500 euro pe 1.000mp şi bineînţeles şi un sector care este afectat, un ajutor tot pe cazul Ucraina pentru sectorul apicol din România”, conform RRA.

De asemenea, în deschiderea şedinţei de guvern, premierul Marcel Ciolacu a anunțat intenţia executivului de a elimina impozitarea cu 10% a concediilor medicale pentru pacienţii cu boli grave şi femeile însărcinate.