Încă una dintre numeroasele inaugurări de hoteluri de lux care vor fi dezvăluite în Arabia Saudită în următorii doi ani, proprietatea atrage atât prin design-ul său, cât și datorită facilităților oferite.
Arabia Saudită adaugă încă un reper în seria de hoteluri din proiectul Red Sea, continuând să facă loc celor mai importante branduri de ospitalitate de lux din lume, pentru a transforma proiectul de pe coasta de vest a Mării Roșii într-o enclavă turistică internațională.

„Suntem încântați să urăm bun venit mărcii Faena în familia noastră de resorturi din destinația de la Marea Roșie. Hotelurile Faena din Bueno Aires și Miami sunt pline de energie artistică și culturală, iar brandul întruchipează un farmec opulent, colorat și eclectic, care își are rădăcinile în America Latină, dar global în atractivitatea sa.

Programată să se deschidă în 2024, Faena the Red Sea este un concept al arhitecților de la Foster + Partners, cei care au proiectat și Aeroportul Internațional Red Sea, printre numeroase alte proiecte din destinație. Studioul de arhitectură care poartă numele celebrului arhitect Sir Norman Foster, britanicul renumit pentru proiectele sale inovatoare și durabile și unul dintre cei mai influenți arhitecți ai secolului XX, ba chiar și XXI. Printre lucrările sale cele mai cunoscute se numără Gherkin din Londra, renovarea Reichstag-ului din Berlin, Turnul Hearst din New York, Aeroportul Internațional Hong Kong și Viaductul Millau din Franța.


Resortul Faena va fi situat în partea de sud a insulei Shura, care va include, de asemenea, resortul „Coral Bloom” (tot opera Foster + Partners), devenit deja popular datorită copertinelor sale colorate, asemănătoare coralilor, ce formează un baldachin umbrit.
Îndată ce va fi deschisă, la o dată ce urmează a fi anunțată, proprietatea va dispune de 150 de apartamente și vile, fiecare dintre acestea având propria piscină privată și vedere la ocean. Vor exista, de asemenea, șase vile „prezidențiale”, dotate cu trei dormitoare și piscină, și încă o vilă cu piscină și patru dormitoare.

Faena the Red Sea va beneficia în plus de un număr de șase restaurante și baruri (asta în ciuda faptului că Arabia Saudită nu are în plan să ridice interzicerea alcoolului), precum și un Living Room, care va găzdui spectacole live în fiecare seară.
În mod absolut firesc și în același ton cu celelalte hoteluri de lux din proiect, spa-ul Tierra Santa Healing House va fi un sanctuar al relaxării, cu un concept de inspirație sud-americană, un „refugiu al terapiilor holistice, combinând ritualuri antice de vindecare din întreaga lume pentru a trezi conștiința și a restabili starea generală de bine”.

Conectați la insula centrală printr-un pod, oaspeții de la Faena the Red Sea vor avea, de asemenea, acces la un teren de golf de campionat cu 18 găuri, un port de agrement și un club de iahturi cu 118 de dane, plus un centru de aventură și mai multe magazine de lux.
Fondată de Alan Faena și Len Blavatnik în 2000, Faena are în prezent proprietăți în Miami Beach și Buenos Aires, iar New York-ul urmează să fie bifat din 2024. Alte mărci care vor deschide hoteluri în Red Sea Project includ Ritz-Carlton Reserve and Rosewood , Banyan Tree, Six Senses, Miraval, Edition, St Regis, Fairmont, Raffles, SLS, Grand Hyatt, dar și Jumeirah.