Dezvoltatorul imobiliar GTC a închiriat 1.618 mp în două dintre proiectele sale din București, City Gate și Premium Plaza.
De asemenea, dezvoltatorul a anunțat prelungirea contractele de închiriere cu alte două companii, care ocupă împreună 1.510 mp de spații de birouri în City Gate.
Chiriașii noi care au ales spații de birouri în City Gate sunt ZIM Integrated Shipping și Bachmann România. ZIM Integrated Shipping Services este o companie de servicii de transport de marfă, iar Bachmann activează în sectorul electrotehnicii. Noii chiriași se vor muta în birouri în primul trimestru al anului 2022.
GTC a anunțat totodată prelungirea contractelor de închiriere pe încă cinci ani cu Miele, producător de electrocasnice. Acesta ocupă un spațiu de 614 mp din City Gate South Tower, unde compania are un showroom.
Keyence, furnizor de senzori, sisteme de măsurare și markere laser, este o altă companie care a decis să prelungească cu cinci ani contractul de închiriere pentru spațiile de birouri de 380 mp, ocupate în City Gate – South Tower. Premium Plaza întâmpină, la rândul său, un nou chiriaș, care va ocupa 516 mp și se va muta în februarie 2022. Compania este parte dintr-un grup global de asistență medicală.