Cautare




, Redactor Forbes România

Industrie |
|

Grupul polonez Amrest pariază din nou pe România, prin brandul american Burger King, care a reintrat, începând de astăzi pe piața locală

Lanțul de restaurante Burger King s-a întors în România, în sistem de franciză, fiind operat de AmRest, una dintre cele mai mari platforme europene de restaurante și servicii alimentare. Primul magazin Burger King a fost deschis azi, în în incinta centrului comercial Mega Mall din Capitală. Investiția pentru lansarea în România se ridică la 3,5 mil. lei (aproximativ 1 mil. euro).

„Cred că piața din România este pregătită acum pentru Burger King și pentru produsele noastre. Ce va fi dfierit acum față de momentul când am intrat prima dată pe piața din România este modul în care operăm restaurantele. Criza va fi ceva ce nu vom putea controla, însă ce putem face noi este să avem control asupra businessului. Va fi poate necesar în această situație să ne modificăm puțin portofoliul poate, să lucrăm la prețuri, însă fără a altera calitatea produselor. Nu va fi totuși prima criză prin care trecem.”, a spus Alan Laughlin, Președinte Burger King, în contextul în care aceasta este a doua încercare de intrare pe piața locală a lanțului de restaurante.

„Am avut un alt timing când am intrat prima dată pe piața din România. Nu am gestionat atunci bine operațiunile și, bineînțeles, România era atunci în pragul crizei. Operăm deja în cinci state și considerăm că avem deja experiența și know-how-ul necesar. Ne propunem ca în următorii cinci ani să deschidem până la 40-50 de restaurante în România. București este cea mai mare piață, dar căutăm să intrăm și în alte orașe. Cel mai probabil, în următorul an vom intra pe o altă piață adiacentă, dintr-un alt oraș secundar din țară, timp în care vizăm oricu alte 4-5 orașe importante în care să de deschidem operațiunile”, a declarat Daniel Ryska, director regional Burger King.

Până la sfârșitul acestui an, planurile de expansiune ale grupului includ și inaugurarea unei noi unități în București, care va fi situată în incinta centrului comercial AFI Cotroceni. Într-o unitate activează în medie cam 15 angajați, incluzând și managerii. Compania lucrează cu experți din Slovacia, Polonia, Bulgaria, Cehia prin intermediul cărora organizează traininguri pentru angajații români.

„În România, pe termen lung ne vom concentra mai mult pe inaugurarea unor unități de tip drive-thru, dar ne vom gândi și care sunt cele mai potrvite locații din stradă pentru noi. Nu dorim să ne axăm pe deschiderile din centrele comerciale decât în primii doi de acum înainte.Dar strategia noastră pe termen lung este să deschidem în mai multe locații, de la mall-uri și până la locații specifice stradale”, explică Daniel Ryska.

Rețeaua din România lucrează în prezent cu furnizori din Germania, pentru carnea de vită, în timp ce legumele provin de la frunizori locali.

AmRest Holdings, SE este cel mai mare operator de restaurante multi-brand tip franciză din Europa, cu un portofoliu ce cuprinde 10 branduri în 25 de țări. AmRest operează francize pentru branduri precum KFC, Pizza Hut, Starbucks și Burger King, pentru mărcile proprii Sushi Shop, La Tagliatella, Bacoa, Blue Frog și KABB, precum și pentru brandul online Pokai. În România, AmRest operează rețeaua de cafenele Starbucks și, începând de astăzi și lanțul de restaurante Burger King.

 

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii