FacebookTwitterLinkedIn

Grecia a ridicat restricțiile pentru zborurile internaționale și pentru cele interne, a declarat autoritatea aviației civile la începutul săptămânii, pregătindu-se de sezonul estival. Oficialii speră că veniturile din turism își vor reveni, după ce au statul elen a fost puternic afectat de pandemie. 

Pentru a intra sau ieși din țară, călătorilor li se cerea anterior să prezinte un certificat de vaccinare, un certificat care să ateste că au trecut prin boală sau un test negativ. De la 1 mai pasagerii și echipajele vor trebui doar să poarte mască, potrivit declarației aviației civile a Greciei, preluate de Reuters.

Sezonul turismului de vară începe în mod normal în Grecia odată cu Paștele Ortodox, care a fost în 24 aprilie. Pentru vara aceasta Grecia așteaptă un număr mare de turiști, iar experții estimează ca veniturile din turism pentru întregul sezon să atingă 80% din nivelul anului 2019, care a fost un an-record înainte ca pandemia să oprească turismul complet.

Restaurantele și magazinele și-au reluat duminică activitatea în proporție de 100%, permițând clienților să intre fără dovada vaccinării, dar cu mască.

În privința infectărilor cu covid, Grecia a raportat 3,323,922 de cazuri de la începutul pandemiei până azi și 29,153 de morți.