Războiul dintre Israel şi Hamas ar putea avea un impact semnificativ asupra creşterii economice şi a inflaţiei din zona euro, dacă presiunile asupra preţului energiei nu vor fi ţinute sub control, potrivit băncii americane Goldman Sachs, transmite CNBC.
Ostilitățile în desfășurare ar putea afecta economiile europene printr-o scădere a comerțului regional, condițiile financiare mai stricte, prețurile mai mari la energie și încredere mai scăzută a consumatorilor, a subliniat miercuri analista Katya Vashkinskaya într-o notă de cercetare.
În rândul economiștilor, crește îngrijorarea că acest conflict s-ar putea răspândi și cuprinde Orientul Mijlociu. Israelul și Libanul au făcut schimb de rachete, în timp ce Israelul continuă să bombardeze Gaza, ducând la pierderi masive de civili și la o criză umanitară care se adâncește.
Deși tensiunile ar putea afecta activitatea economică europeană prin reducerea comerțului cu Orientul Mijlociu, Vashkinskaya a subliniat că expunerea continentului este totuși limitată, având în vedere că zona euro exportă în jur de 0,4% din PIB către Israel și vecinii săi, iar expunerea comercială britanică este și mai mică, de 0,2% din PIB.
Cel mai important impact prin care tensiunile s-ar putea răspândi în economia europeană ține de piețele de petrol și gaze, a mai spus Vashkinskaya.
„De când a izbucnit conflictul actual, piețele de mărfuri au înregistrat o volatilitate crescută, prețurile țițeiului Brent și gazelor naturale europene crescând cu aproximativ 9% și, respectiv, 34% la vârf”, a adăugat reprezentanta Goldman Sachs.