FacebookTwitterLinkedIn

Guvernul german pregătește un pachet de 26 de măsuri pentru combaterea evaziunii fiscale, care include pedepse mai dure, controale extinse și utilizarea inteligenței artificiale pentru identificarea fraudelor.

Ministrul de finanțe, Lars Klingbeil, a declarat că autoritățile urmăresc să protejeze contribuabilii corecți și să intensifice investigațiile împotriva celor care se sustrag de la plata taxelor. Deși ministerul finanțelor nu a estimat valoarea totală a veniturilor suplimentare, oficialii se așteaptă la încasări de ordinul miliardelor de euro, potrivit Agerpres.

Printre principalele măsuri se numără majorarea pedepsei maxime pentru infracțiunile fiscale organizate de la 10 la 15 ani de închisoare și reclasificarea evaziunii fiscale ca infracțiune gravă. De asemenea, autoritățile vor intensifica verificările pentru combaterea muncii la negru.

Planul prevede și angajarea a 1.500 de noi specialiști în cadrul serviciilor vamale, precum și înființarea unui centru comun de analiză a datelor împreună cu landurile federale. Acesta va utiliza inteligența artificială pentru a identifica mai rapid tiparele de fraudă și pentru a îmbunătăți coordonarea între autorități.

Companiile vor avea obligația să raporteze TVA într-un nou sistem electronic și să păstreze documentele contabile timp de 15 ani, față de 10 ani în prezent, pentru a facilita anchetele. Totodată, firmele care operează preponderent cu numerar vor fi obligate să utilizeze case de marcat electronice.

Guvernul intenționează, de asemenea, să elimine actualul mecanism de declarare voluntară care permite, în anumite cazuri, evitarea răspunderii penale prin plata taxelor restante și a penalităților. În plus, autoritățile vor primi competențe extinse pentru identificarea și confiscarea activelor cu proveniență suspectă, iar amenzile aplicate companiilor implicate în fraude fiscale vor fi majorate.