Am scris un articol acum câțiva ani despre prietenul și colegul meu Daniel. Nomadul Daniel. Cel cu plăcintele și mașina electrică. Daniel aromânul. Din Constanța, funcționar european la Bruxelles. La mijloc de iunie și-a sărbătorit ziua de naștere (el e născut în mai, dar la Bruxelles se face cald mai spre vară). S-a mâncat pe cinste.
Scriam în acel articol cum Daniel e parte din familia mea din străinătate. Între timp, prietenia noastră a crescut, crește, Daniel este nașul copilului meu, ne cunoaștem familiile și nu trece zi să nu ne vedem sau să nu comunicăm în vreun fel. Posibil că fiecare știți cel puțin un om care pare a fi prieten cu toată lumea. Daniel chiar e. Are o mulțime de prieteni și de cunoștințe și pentru fiecare are o vorbă bună, un zâmbet, o rezolvare la orice problemă. Vrei să știi cum funcționează Parlamentul European sau Comisia, vrei o rețetă rapidă de paste sau ai nevoie de un drum la Charleroi, Daniel le știe și le face fără să aștepte mulțumiri sau recompense. E în natura lui să fie bun. Amabil. De nădejde.
De câțiva ani, în grădina lui din Bruxelles, organizează un garden party care a devenit celebru, referință și, cu scuzele de rigoare, petrecerea la care dacă nu ești invitat, nu prea exiști. În bula funcționarilor europeni din Bruxelles.
Doar că anul acesta petrecerea a depășit orice așteptare. Nu doar că a curs șampania (cumpărată de un mic producător din Champagne, cu câteva zile în urmă), nu doar că a fost muzică bună, nu doar că s-au adunat peste 60 de persoane să-i ureze La mulți ani – ci s-a și mâncat pe cinste. Genul de mâncare făcut de mama și de bunica. Genul de mâncare căruia toate fetele și toți băieții care lucrează în instituțiile europene, veniți de peste tot din România, de peste tot din Europa, îi duc dorul în lunile lungi petrecute departe de casă. Mâncare cu suflet. Și nu, nu a fost făcută de Daniel, deși gătitul e unul dintre talentele lui. Oaspeții de seamă au fost mama și bunica lui, aromâne din Constanța, doamne respectabile și mari specialiste în bucătărie. De dragul și dorul fiului și nepotului, au venit până la Bruxelles și, în loc să se plimbe și să se relaxeze, au gătit o noapte și o zi pentru toți invitații. Ce a fost în meniu? Plăcinte, bineînțeles. Cu brânză, cu praz, cu spanac. Tăvi imense, fără număr. Humus, tzatziki și mai ales boluri mari de piperki, mâncarea machidonească din ardei, roșii și brânză de oaie. Micii au sfârâit pe grătar până târziu în noapte, iar ca desert au fost tăvi de tiramisù, tăvi de baclavale și multe, multe tăvi din prăjitura însiropată cu sos de ciocolată și dată prin nucă de cocos – celebra tăvălita! Lui Daniel i-au venit verișoarele din țară și sora lui împreună cu nepoții. Primite cu brațele deschise de prietenii bruxellezi ai lui Daniel, au văzut cu ochii lor ce familie numeroasă și iubitoare are Dani la Bruxelles.
Așadar, muzică, băutură, oameni frumoși, povești pe măsură, dar preocuparea principală la petrecere, îndeletnicirea favorită a oaspeților a fost mâncatul. De la 5 după-amiaza și până spre dimineață la 3, s-a mâncat. Tăvile cu plăcinte, tăvile cu deserturi, tzatziki și piperki au dispărut rând pe rând. Lumea mânca de dor. Nicio pizza, nicio friptură în sânge sau nu, niciun foie gras și niciun dulce franțuzesc sau belgian nu pot înlocui mâncarea făcută în casă de o mamă și o bunică. Și nu există satisfacție mai mare pentru o mamă și o bunică să vadă cum copiii, în cazul acesta peste 60 de copii, au mâncat tot din farfurie.
Creștem mari, ajungem în poziții importante, călătorim peste tot prin lume, întâlnim zilnic președinți, miniștri sau ambasadori, dar nu putem rezista unei plăcinte făcute în casă, cu drag, de o mamă și o bunică.
A fost o petrecere de pomină. Genul ce rămâne referință ani de zile. Despre care se va vorbi mult timp de acum încolo. Sărut mâna, doamna Maria. Sărut mâna, doamna Dafina. Mulțumim pentru masă. Și pentru Daniel. Am văzut de unde a moștenit bucuria de a-și face prieteni. Am văzut de unde a moștenit bunătatea și dorința de a fi de folos. Vorba bună și sinceritatea. Și darul de a face cele mai bune plăcinte din diaspora. Să ne trăiești, Daniel!