După aproape opt luni după furtul bjuteriilor coroanei de la Luvru, galeria Apollo și-a redeschis în sfârșit ușile publicului.
Galeria Apollo a devenit primul spațiu în care Regele Ludovic al XIV‑lea și‑a proiectat ambiția artistică. Identificarea cu Apollo, zeul luminii și al artelor, nu a fost însă o simplă alegorie, ci o strategie politică: soarele, stăpân al universului, devenea simbolul unui rege care aspira să conducă Franța. În această galerie, pentru prima dată, ideologia solară a lui Ludovic căpăta formă arhitecturală, ba chiar monumentală.
Incendiul din 6 februarie 1661 a schimbat destinul Luvrului. Flăcările au mistuit Petite Galerie, moștenire a lui Henric al IV‑lea, iar tânărul Ludovic, abia ajuns la putere, a văzut în dezastru o oportunitate. A ordonat reconstruirea spațiului într‑o versiune mai grandioasă, încredințând proiectul arhitectului Louis Le Vau. Noua galerie trebuia să fie nu doar o restaurare, ci o declarație: începutul unei epoci solare. Pentru a decora galeria, Ludovic l‑a chemat pe Charles Le Brun, primul pictor al regelui, care a transformat galeria într‑un laborator de experimente artistice. Le Brun a imaginat un program iconografic vast, în care mitologia, astronomia și puterea regală se împleteau într‑un singur discurs vizual. Galeria Apollo devenea astfel un prototip al viitoarei Galerii a Oglinzilor de la Versailles, capodopera absolută a clasicismului francez.
Pe tavanul boltit, Apollo își conduce carul solar prin cer, într‑o succesiune de momente ale zilei, de la zori la noapte. În jurul axei centrale, Le Brun a construit un univers simbolic: ore, anotimpuri, semne zodiacale, continente, toate supuse ritmului luminii. Galeria, cu sculpturile și aurul care domina încăperea, amplifica gloria Regelui Soare. Fiecare detaliu a fost gândit pentru a sugera că puterea lui Ludovic nu era doar terestră, ci cosmică.
Totuși, Ludovic al XIV‑lea avea să părăsească treptat Parisul pentru Versailles. Galeria Apollo nu a fost finalizată decât în 1850, sub arhitectul Félix Duban, într‑o Franță complet diferită de cea a secolului al XVII‑lea. Duban a adus un suflu romantic, iar centrul tavanului a fost încredințat lui Eugène Delacroix. Pictura monumentală a lui Delacroix, Apollo ucigând șarpele‑piton, de 12 metri lățime, este un manifest al romantismului francez. Explozia de culoare și dinamismul compoziției contrastează cu ordinea clasică a lui Le Brun, creând un dialog între două epoci ale artei franceze. Pereții au fost completați cu portrete‑tapiserii ale celor 28 de monarhi și artiști care au modelat Luvrul de‑a lungul secolelor. Galeria Apollo da devenit astfel un omagiu adus lui Apollo, dar și o cronică a Franței.
În 2025, galeria a intrat din nou în istorie, de data aceasta printr‑un alt episod dramatic. Pe 19 octombrie, doi hoți au pătruns în palat și au furat opt bijuterii din secolul al XIX‑lea, inclusiv piese aparținând împărătesei Eugenie și reginei Marie‑Amélie. Un jaf fulger, de doar opt minute, a însumat 102 milioane de dolari. Incidentul a zdruncinat Franța și a ridicat întrebări grave despre securitatea Luvrului. Directorul de atunci, Laurence des Cars, a demisionat, iar muzeul a intrat într‑o perioadă de reevaluare. Galeria a fost închisă luni întregi, și transformată în loc al anchetei și al dezbaterilor culturale aprinse.
În vara lui 2026, Galeria Apollon și‑a redeschis porțile, restaurată la funcția sa originară de galerie ceremonială. Bijuteriile nu au mai fost expuse, iar spațiul a revenit la esența sa din secolul al XVII‑lea. Directorul Christophe Leribault a subliniat că redeschiderea este o ocazie de a redescoperi arhitectura și decorul, eliberate de presiunea obiectelor prețioase. Însă securitatea a fost consolidată cu camere noi și sisteme anti‑furt, iar galeria, deși marcată de jaful secolului, și‑a recăpătat demnitatea. Trauma rămâne, așa cum a spus ministrul Culturii, Catherine Pégard, dar fragilitatea locului nu îi diminuează splendoarea, ci o face mai umană, mai vie, mai conștientă de propria istorie.
