Industria de birotică și papetărie traversează o perioadă de transformare și adaptare la noile realități generate de contextul economic dificil și plin de provocări. Jucătorii de pe piața locală caută în permanență soluții pentru a se reinventa și a oferi clienților produse care să țină pasul cu trendurile și evoluțiile în domeniu.
Adaptarea la schimbările impuse de tehnologie este una dintre cele mai mari provocări, după cum remarcă Gabriel Stănescu, Director Executiv Vector International, companie specializată în importul, distribuţia şi comercializarea produselor atât pentru birou cât și pentru acasă. ”Cea mai mare provocare este adaptarea la toate schimbările impuse de tehnologie, iar noi căutăm să îmbinăm zona tradițională a produselor cu noile produse apărute. E important să înțelegem ce doresc clienții, fie că vorbim de persoane fizice, juridice sau instituții publice. Noi încercăm să ne reinventăm, pentru a le oferi produsele de care au nevoie”.
În 2023, compania estimează o creștere de cel puțin 25% în contextul în care se anunță investiții mari din partea statului român în digitalizare. Pentru îndeplinirea obiectivelor de business, compania mizează pe cercetarea constantă a pieței și identificarea cerințelor clienților. Printre plusurile industriei sunt gama variată de servicii, care sprijină adaptarea în funcție de context, explică Gabriel Stănescu. ”În pandemie, când toți lucram de acasă, clar consumul de birotică și papetărie a scăzut, dar a crescut cererea pentru cele de protecție, așa că ne-am adaptat rapid și am echilibrat balanța. Trebuie să ai în spate o mare flexibilitate și capacitate de adaptare și de furnizare a acestor elemente solicitate de clienți, dacă e o schimbare de direcție cum a fost în pandemie. Lumea nu mai dorea birotică și papetărie, dar dorea măști și mănuși, pe care nu le aveam în portofoliu, dar ne-am adaptat. Noi oricum avem în portofoliu o gamă largă de produse și cumva ele se echilibrează”.
În topul celor mai căutate produse în industrie se numără hârtia de copiator, instrumentele de scris și produsele de curățenie și igienă, explică Gabriel Stănescu în emisiunea Forbes Forward. ”Pe primul loc este detașat hârtia de copiator, pe fondul unor probleme de aprovizionare, fabricile au avut sincope în producție, dar am reușit împreună cu fabrica cu care colaborăm să asigurăm clienților produsul, apoi partea de instrumente de scris, care sunt căutate și pe zona de office, dar și în zona de educație. Pe locul trei aș pune produsele de curățenie și igienă, care au început să fie tot mai cerute de clienții noștri și pentru care noi am asigurat o gamă largă. Pe zona de tehnologie sunt căutate ecranele interactive și softurile educaționale”.
Inflația este una dintre provocările majore ale ultimului an, iar efectele sale se regăsesc în prețurile de vânzare ale produselor companiei, însă doar jumătate din creșterile de preț au fost transferate către clienți, susține reprezentantul companiei Vector. ”Am transferat aproximativ jumătate din aceste creșteri, așa ca o medie. Toate efectele inflației se regăsesc în prețurile de vânzare. Noi am avut un impact mare pe zona costurilor operaționale, iar componenta aceasta clar a influențat și creșterea prețurilor de vânzare a produselor. Ne-am confruntat cu creșteri mari ale prețurilor de la furnizori, pe care am încercat să nu le transmitem mai departe integral în prețurile de vânzare și am reușit asta prin negocieri cu furnizorii existenți și prin identificarea de furnizori noi”.
Pentru anul în curs, compania vizează atât creșterea cifrei de afaceri, cât și a profitului prin identificarea de noi oportunități. Vector a încheiat anul trecut cu o creștere a cifrei de afaceri cu 25%, iar reprezentanții săi se declară optimiști privind evoluția în viitor. Strategia de business se adaptează permanent în funcție de dorințele clienților, iar un avantaj major este gama extinsă de consumabile aflate în portofoliu, explică Gabriel Stănescu. ”Noi furnizăm clienților toate categoriile de consumabile, dar rezolvându-le problemele operaționale, reușim să identificăm și noi oportunități și să intrăm pe alte segmente de produse și de piață. Asta este cheia pentru viitor, să înțelegem imediat ce caută clienții noștri și să adaptăm tehnologiile cât mai repede, iar tehnologiile să fie legate și de obiectul nostru de activitate”.
Cele mai notabile investiții realizate de companie în perioada 2020 – 2023 un fost în sectorul de logistică, dar și în automatizare. ”Ne-am mutat într-un sediu nou, am investit în diverse softuri, am investit în flota de mașini, avem în jur de 20 de vehicule cu care livrăm în București și în zonele limitrofe, am făcut investiții pe zona de automatizare a comenzilor, pentru a economisi timp, a crește productivitatea oamenilor și sprijini trasabilitatea”.
Și în următoarea perioadă se vor menține aceleași direcții de investiții, în special în zona de automatizări, cu scopul creșterii eficienței și productivității, cât și în zona de digitalizare.
În viitor, lucrurile ”vor urma cu siguranță trendurile tehnologiei. Dacă ne uităm ce se întâmplă cu inteligența artificială, cu siguranță că în perioada următoare lucrurile se vor alinia cu tehnologia, iar produsele tradiționale de birotică și papetărie vor coexista. Ele nu vor dispărea, însă toată lumea va trebui să adopte tehnologia, asta e clar direcția. Avem în vedere alinierea la tehnologie”, conchide Gabriel Stănescu.
MY WAY FORWARD: Răspunde la întrebarea ”ce dorești?” și acționează pentru a obține acel lucru.