FacebookTwitterLinkedIn

În spiritul solidarității și al speranței, Fundația Regală Margareta a României desfășoară acțiuni speciale pentru a aduce bucurie și sprijin vârstnicilor singuri în preajma Sărbătorilor Pascale. Peste 800 de seniori beneficiază de proiecte dedicate, inclusiv pachete alimentare, mese de socializare și activități intergeneraționale, oferindu-le o rază de lumină și speranță în aceste momente dificile.

Voluntarii fundației, împreună cu studenți și echipe ale companiilor partenere, au vizitat 150 de vârstnici singuri din București și din alte zone ale țării, ducându-le pachete cu daruri, bunătăți de sărbători și vorbe de încurajare. Mesajul de sărbătoare a fost transmis în fiecare casă, aducând un strop de bucurie în inimile beneficiarilor.

De asemenea, 450 de vârstnici din localitățile Cluj, Mureș, Sibiu și Vrancea au primit sprijin material și emoțional prin intermediul organizațiilor locale partenere, care au oferit produse alimentare și de igienă, precum și invitații la ateliere intergeneraționale și recitaluri de muzică clasică.

Sărbătoarea Floriilor a fost sărbătorită în cadrul a două centre rezidențiale din București prin recitaluri de muzică clasică, oferind seniorilor momente pline de viață și culoare. De asemenea, 40 de vârstnici au participat la o masă de socializare și la ateliere de creație intergenerațională, încărcându-se cu energie pozitivă și voie bună.

De asemenea, 200 de seniori voluntari ai Centrelor Generații au fost răsplătiți cu bunătăți tradiționale, recunoscându-li-se astfel dedicarea și contribuția în sprijinirea copiilor și a comunității.

Aceste acțiuni sunt posibile datorită generozității partenerilor și implicării voluntarilor, iar Fundația Regală Margareta a României își exprimă recunoștința față de toți susținătorii și transmite tuturor Paște binecuvântat!

Persoanele sau companiile care doresc să se implice în susținerea seniorilor o pot face prin: • SMS cu textul SINGUR la 8844 cu donație lunară de 2 Euro • Formularul 230 pentru redirecționarea a 3,5% din impozit pe venit, până la 25 mai – https://www.frmr.ro/campania-35/ • Declarația 177 pentru redirecționare impozitului din 2023, prin depunerea acesteia până la 25 iunie – www.sponsorizez.ro • Sponsorizare cu 20% din impozitul pe profitul anului curent – www.sponsorizez.ro

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania