În ultimii ani, turismul gastronomic a devenit unul dintre cele mai puternice trenduri în materie de călătorii. Pentru mulți pasionați de fine dining, rezervarea unei mese într-un restaurant cu stele Michelin a devenit la fel de importantă precum vizitarea unor obiective importante din destinații precum Milano, Roma sau Paris. Pe 29 octombrie, Bucureștiul va deveni temporar o astfel de destinație, găzduind pe unul dintre cei mai apreciați chefi ai noii generații italiene: Francesco Sodano.
Chef al Ristorante Famiglia Rana, restaurant recompensat cu două stele Michelin în ediția 2026 a Ghidului Michelin Italia, Francesco Sodano sosește în capitală pentru o rezidență gastronomică exclusivă la MOSH Bar & Dinner. Evenimentul marchează debutul celui de-al doilea sezon al MOSH Michelin Series și reprezintă, totodată, prima colaborare a platformei cu un chef aflat la conducerea unui restaurant distins cu două stele Michelin. Conceptul din spatele seriei este simplu, dar ambițios: aducerea în București a unor experiențe culinare pe care, în mod obișnuit, publicul român le-ar descoperi în marile destinații gastronomice europene. În lipsa unei selecții Michelin dedicate României, astfel de inițiative contribuie la construirea unei culturi gastronomice locale tot mai sofisticate și mai conectate la tendințele internaționale.
Alegerea lui Francesco Sodano nu este întâmplătoare; născut în Somma Vesuviana, la poalele Vezuviului, bucătarul italian și-a construit parcursul profesional în unele dintre cele mai exigente restaurante ale peninsulei, lucrând alături de nume precum Oliver Glowig și Anthony Genovese. Înainte de a prelua conducerea culinară a Ristorante Famiglia Rana, a fost head chef la Faro di Capo d’Orso, restaurant cu o stea Michelin situat pe spectaculoasa Coastă Amalfitană. Astăzi, Sodano este considerat unul dintre reprezentanții unei noi generații de chefi italieni care îmbină tehnologia avansată cu emoția și memoria gustului. Filosofia sa poate fi rezumată în trei cuvinte: minte, tehnică și suflet.


Această abordare se reflectă în fiecare dintre preparatele sale: amintirile copilăriei petrecute în Campania, apropierea de mare și fascinația pentru terroir-ul italian sunt transformate în experiențe gastronomice sofisticate, construite cu rigoare tehnică, dar servite cu o eleganță discretă. În bucătăria sa, tehnologia joacă un rol esențial, laboratorul Ristorante Famiglia Rana utilizeazând procedee precum gătirea sous-vide, distilarea, liofilizarea, ultrasunetele sau maturarea controlată a ingredientelor. Cu toate acestea, rezultatul final nu pune accentul pe demonstrația tehnică, ci pe puritatea gustului.
Pentru seara de la București, chef-ul italian a conceput împreună cu echipa MOSH un meniu degustare în patru timpi care oferă o incursiune concentrată în universul său culinar. Experiența începe cu scoici Saint-Jacques și Prosciutto di Parma maturat timp de 24 de luni, completate de praz copt, fum și cenușă. Preparatul reinterpretază una dintre temele recurente ale lui Sodano: amintirile din sudul Italiei și aromele primitive ale focului. Primul fel este construit pe un contrast subtil între delicatețea produsului marin și profunzimea notelor afumate, într-o compoziție care evocă atât rafinamentul contemporan, cât și rădăcinile rustice ale bucătăriei italiene.
Urmează un risotto cu lămâie neagră de Amalfi, ceară de albine și bottarga, poate unul dintre cele mai reprezentative exemple ale modului în care chef-ul combină ingredientele locale cu tehnici moderne. Citricul intens al lămâilor de pe Coasta Amalfitană este echilibrat de salinitatea bottargăi și de profunzimea aromatică oferită de ceara de albine, rezultând un preparat care vorbește despre identitatea sudului Italiei într-o manieră neașteptată.
Felul principal aduce în prim-plan un homar albastru poșat, asociat cu rădăcină de pătrunjel și vanilie. Preparatul ilustrează perfect interesul lui Sodano pentru dialogul dintre mare și pământ, o temă care traversează întreaga sa creație gastronomică. Dulceața discretă a vaniliei și caracterul vegetal al rădăcinii de pătrunjel completează personalitatea puternică a homarului fără a-i eclipsa expresivitatea.

Finalul serii este rezervat desertului Honey… Honey… Honey, o adevărată declarație de dragoste dedicată universului stupului; creația pornește de la miere organică de flori sălbatice și explorează aproape fiecare element care poate fi obținut dintr-un stup: ceară de albine, polen, hidromel și fermentații complexe transformate în texturi, arome și contraste surprinzătoare într-un desert care transcende ideea clasică de dulce și se apropie mai degrabă de o experiență multisenzorială. Dincolo de meniul în sine, unul dintre cele mai interesante aspecte ale rezidenței îl reprezintă colaborarea directă dintre chef-ul italian și echipa localului bucureștean. Pregătirile încep cu mult înainte de sosirea oaspeților, iar procesul include adaptarea fluxurilor de lucru, coordonarea serviciului și transferul unor proceduri specifice bucătăriilor de înaltă performanță.