Situat lângă Bazilica Sf. Petru, hotelul va funcționa în clădirea Palazzo di Domenico della Rovere din Borgo, cunoscut ca „Palazzo della Rovere”, pe Via della Conciliazione, începând din 2025, chiar înainte de Jubileul Speranței.
Cu o investiție estimată la 52,4 milioane de dolari, noul hotel va avea 75 de camere, un centru spa de ultimă generație, sală de sport și restaurante, precum și o parcare subterană, costurile de cazare pornind de la 514 dolari pe noapte. Planul include și restaurarea curților palatului.
Un comunicat emis recent de Ordinul Sfântului Mormânt din Ierusalim anunță semnarea unui acord cu Grupul Fort Partners „pentru încredințarea unei părți din Palazzo della Rovere, pe via della Conciliazione 33 din Roma, în vederea închirierii pentru uz hotelier sub conducerea grupului Four Seasons”.
Cândva reședința lui Domenico della Rovere, un cardinal din regiunea Piemonte din nordul Italiei, clădirea care datează din Renaștere rămâne în proprietatea Ordinului, care folosește în prezent restul palatului în scopuri administrative.
După ce a fost eliberat de ultimul chiriaș (Columbus Hotel), în urmă cu câțiva ani, Ordinul a lansat operatorilor economici italieni și internaționali invitația de a-și manifesta interesul privind renovarea și administrarea palatului. Astfel, dintre numeroasele oferte primite, cea mai convenabilă a fost cea prezentată de Fort Partners, din care face parte și Four Seasons, grupul deținut în proporție de 71% de către fondatorul Microsoft, Bill Gates. Lanțul operează în prezent peste 100 de proprietăți răspândite pe tot globul.
Negocierile au început după ce Ordinul a primit acordul autorităților competente ale Sfântului Scaun. Astfel, conform contractului semnat pe o perioadă de 30 de ani, compania va suporta integral costurile de renovare a Palatului, permițând Ordinului să doneze integral Vaticanului contribuțiile voluntare primite de la membri. Potrivit Corriere della Sera, contractul menționează o chirie anuală de un milion de dolari americani.

Arhitectura proprietății este inspirată de Palazzo Venezia de lângă Capitoliu. Renovarea va presupune restaurarea zonelor istorice ale proprietății, care includ turela și frescele deteriorate de la etajul întâi (semnate de artistul renascentist Pinturicchio, ale cărui lucrări se regăsesc în șase încăperi de la Vatican, inclusiv apartamentul Borgia), datând din secolele al XV-lea și al XVI-lea. Proiectului va fi încredințat arhitectului italian Fabrizio Casiraghi, cel care a creat câteva dintre boutique-urile Kenzo, precum și restaurantul Drouant din Paris.
Demersul nu este, însă, scutit de controverse. Există voci care susțin că un astfel de proiect exclusivist și opulent, cum sunt hotelurile Four Seasons, pe o proprietate deținută de biserică, ar fi în opoziție cu viziunea catolică „biserică săracă pentru săraci”, formulată de papa Francisc la înscăunare, în timp ce alții invocă asocierea cu miliardarul Bill Gates, ale cărui declarații ar contraveni principiilor Bisericii Catolice.
Mai sunt și companiile perdante, nemulțumite de faptul că proiectul a fost atribuit lanțului Four Seasons, care și-au arătat deja intenția de a contesta decizia în instanță. Nu în ultimul rând, există îngrijorări vizavi de faptul că, în ciuda poziției privilegiate față de piața Sf. Petru, hotelul ar putea avea o problemă cu persoanele fără adăpost, care găsesc deseori refugiu nocturn în jurul clădirilor istorice din zonă.
Foto: Pixabay/Wikimedia Commons