FacebookTwitterLinkedIn

Iar, unul dintre aspectele importante pe care au fost concentrate bugetele de investiții a fost proiectul de reconstruire a magazinelor.

„În ultima perioadă, am mizat pe crearea unor magazine cât mai spațioase, luminoase, în care consumatorul să se simtă confortabil și să părăsească locația mulțumit.  În acest an, ne vom concentra pe investiții care vizează mai mult utilajele necesare pentru producție și alte echipamente de natură tehnică și de IT, cu implementare începând din această lună. Bugetul de investiții se ridică în jurul cifrei de 5 milioane de lei. Desigur, aspectul magazinelor de franciză rămâne mereu o prioritate pentru noi, deci vom continua și în 2021 cu dotarea acestora”, a declarat pentru Forbes România, Gabriel Voin, directorul comercial al companiei.

Fornetti este un brand fondat în urmă cu 20 de ani de maistrul brutar Palásti József din Un­garia. Fornetti România, cu sediul în Timişoara, a fost înfiinţată în anul 2001 prin intermediul unui parteneriat cu Fornetti Kft. din Ungaria. Compania a devenit master-francizor pentru această marcă în România, după ce iniţial a avut activităţi de distribuţie a produselor de patiserie.