Casa Regelui Charles al III-lea din Viscri prezintă „Linea lignea”, un proiect de grafică și obiect semnat de artista Irina Neacșu. Expoziția, deschisă până pe 10 ianuarie 2027, reunește lucrări de grafică, colaj, schițe și o instalație, construind o perspectivă asupra peisajului cultural sud-transilvan, văzut prin prisma liniei ca traseu de călătorie, desen și memorie.

Tehnica principală este desenul în grafit pe hârtie arhivabilă, iar estetica monocromă reflectă atât fragilitatea desenului, cât și precaritatea peisajului afectat de schimbări ecologice și sociale. Apropiate de arta botanică documentară, desenele reprezintă elemente vegetale izolate din mediul natural și proiectate pe fundalul neutru al hârtiei, la scară reală, invitând la o contextualizare subiectivă, bazată pe memorie afectivă.

“Expoziția se referă foarte mult la fragilitatea peisajului cultural, care se reflectă în creion și în fragilitatea acestei tehnici. Gestul meu de a lucra cu creionul într-un mod foarte atent, dar și modul de expunere, care contribuie la alterarea voită a lucrărilor pe măsură ce sunt expuse, oglindesc, de fapt, foarte puternic locul în care ne aflăm.”, spune Irina Neacșu.

Irina Neacșu

Linia este elementul central al proiectului: traseu, urmă, gest desenat sau cusut, legătură între experiențe senzoriale, emoționale și științifice. Ea se regăsește deopotrivă într-un context vegetal specific sudului Transilvaniei – porumb, floarea-soarelui și grâu -, în lemn și în cusătură, aceasta din urmă prezentă în lucrări de mici dimensiuni ce reprezintă Pomul Vieții în variante inspirate din arta textilă săsească, realizate în aceeași estetică monocromă. Lucrările sunt organizate în cupluri care pun în dialog lemnul natural, afectat de procese de degradare, cu obiecte domestice din lemn, care provin din Transilvania. Aceste asocieri subliniază relația dintre natură și gospodărie, dintre spațiul imprevizibil și cel domestic.

Instalația centrală a expoziției suspendă obiecte de lemn recuperate, vopsite parțial în negru-grafit, sugerând tensiunea dintre experiența formală, decontextualizată, și complexitatea sensurilor activate prin apropiere și gest. Proiectul expozițional ridică astfel întrebări despre memorie, funcțiune și supraviețuirea obiectului ca martor cultural dincolo de muzeificare, propunând o reflecție asupra conservării peisajului cultural prin intermediul artei contemporane.

“«Linea lignea» continuă firul pe care Casa Regelui îl urmărește încă de la deschiderea sa: acela de a privi patrimoniul transilvănean nu ca pe o colecție de obiecte de muzeu, ci ca pe o memorie vie, pe care trebuie să știm să o citim și să o transmitem mai departe. Lucrările Irinei Neacșu se așază firesc lângă Florilegium, într-un dialog între artă, natură și meșteșug care spune foarte mult despre acest loc și despre motivul pentru care ne întoarcem mereu la el.”, declară Raluca Grigore, administrator al Casei Regelui Charles al III-lea din Viscri.

Expoziția „Linea lignea” este organizată de Casa Regelui Charles al III-lea din Viscri, în parteneriat cu Centrul Multicultural al Universității Transilvania din Brașov.

The post Casa Regelui Charles al III-lea din Viscri găzduiește expoziția „Linea lignea” appeared first on Forbes Romania.

Un roadster vintage Aston Martin C-Type din 1939, condus de Gianandrea Redaelli, a câștigat cursa Louis Vuitton Classic din Italia din acest an, desfășurată în Munții Dolomiți.

La aproape 90 de ani de la debutul său pe piața automobilelor d lux, un Aston Martin C-Type Speed din 1939 a demonstrat că eleganța mecanică și precizia la volan continuă să cântărească greu în competițiile dedicate automobilelor istorice. Exemplarul rar, cu caroserie aerodinamică semnată de Bertelli, a obținut victoria în ediția din acest an a Louis Vuitton Dolomites Classic Run, un traseu de aproximativ 600 de kilometri care a traversat nordul Italiei, de la laguna venețiană până la circuitul de la Monza.

La volan s-a aflat Gianandrea Redaelli, nume bine cunoscut în lumea raliurilor istorice. Mașina sa s-a remarcat dintre cele 22 de automobile selectate pentru această ediție, desfășurată pe parcursul a patru zile prin peisajul spectaculos al Dolomiților. Aici, performanța nu a fost măsurată în recorduri de viteză, ci în capacitatea echipajelor de a respecta cu exactitate timpii de trecere, probele de regularitate și media impusă pe diferite secțiuni ale traseului.

Competiția a marcat și revenirea unei tradiții cu rădăcini în anii ’90. Louis Vuitton Classic Run a debutat în 1993, cu un traseu prin jungla malaeziană, iar în anii următori a ajuns în China, Franța, Italia și Europa Centrală. După ultima ediție organizată în 2012, între Monaco, Alpii Elvețieni și Veneția, evenimentul a intrat în pauză. Relansarea sa, susținută de Pietro Beccari, CEO Louis Vuitton, deschide un nou capitol pentru unul dintre cele mai distinctive raliuri dedicate automobilelor de colecție.

Startul a fost dat la Villa Pisani din Stra, în apropiere de Veneția. De acolo, participanții au urmat drumuri montane care au pus la încercare atât fiabilitatea mașinilor, cât și atenția echipajelor. Finalul pe circuitul Monza a oferit o imagine rară: automobile construite între anii ’30 și ’60 rulând în paradă în cadrul weekendului Marelui Premiu al Italiei de Formula 1. Legătura nu este întâmplătoare, având în vedere parteneriatul pe termen lung încheiat recent între LVMH și Formula 1.

Trofeele au fost decernate la Castello Sforzesco din Milano. Redaelli a adăugat astfel o nouă victorie unui palmares care include succesul din Louis Vuitton Classic Serenissima Run 2012, la volanul unui Bugatti Type 23 din 1923, și cel din Boheme Run 2006, într-un Aston Martin Le Mans Special din 1933. Premiul său a avut o prezentare pe măsura contextului: un trofeu creat de artista olandeză Sabine Marcelis, realizat de manufactura venețiană Venini și păstrat într-un cufăr Louis Vuitton produs în atelierele istorice ale casei de la Asnières-sur-Seine.

Printre ceilalți câștigători s-au numărat Katarina Kyvalova și Marta Carello, care au obținut distincția Eleganță în Mișcare cu un Bentley 8 Litre din 1931. Premiul pentru Legacy și Angajament pe Termen Lung a revenit echipajului format din David și Virginia Sydorick, aflați la bordul unui Aston Martin Lagonda DP115 din 1954, în timp ce categoria Regularitate a fost adjudecată de Carlo Gussalli Beretta și Melissa Satta, cu un Ferrari 275 GTB Competizione din 1965.

Deocamdată, Louis Vuitton nu a anunțat unde va avea loc următoarea ediție. Până atunci, victoria Aston Martinului din 1939 rămâne una dintre imaginile definitorii ale revenirii competiției: un automobil prebelic traversând Dolomiții și ajungând triumfător la Monza, într-o demonstrație că istoria automobilului se simte cel mai bine atunci când este pusă din nou în mișcare.

The post Cursa Louis Vuitton, câștigată de un Aston Martin C-Type appeared first on Forbes Romania.

Parteneriatul va debuta în 2027 cu un circuit NOZOMI Travel în Japonia și va include, în paralel, dezvoltarea proiectului NOZOMI Sport, aflat în prezent în faza de concepție.

Vlad Enăchescu intră în echipa de tour leaderi NOZOMI Travel Society și va însoți, începând din 2027, o selecție de călătorii organizate de tour operatorul românesc fondat de Răzvan Pascu.

NOZOMI Travel Society este un tour operator român fondat de Răzvan Pascu, specializat în călătorii de grup premium, vacanțe exotice și experiențe internaționale atent configurate. Compania pune accent pe programe dezvoltate în detaliu, servicii selectate cu atenție și colaborarea cu tour leaderi NOZOMI și ghizi locali specializați în fiecare destinație. NOZOMI Travel Society operează în baza licenței de turism tour-operator nr. 3446, are sediul în București, un capital social de 525.000 de lei și o scrisoare de garanție bancară în valoare de 300.000 de euro, emisă de Banca Transilvania și garantată prin cash colateral.

Cu peste 30 de ani de activitate în televiziune, sport și management, Vlad Enăchescu este un nume bine cunoscut în peisajul jurnalismului sportiv românesc. A petrecut mai bine de un deceniu în Televiziunea Română, după care a ocupat funcții de conducere la Telesport, Dolce Sport și Telekom Sport. Mai târziu, s-a regăsit în echipa de management a CSM București, iar în prezent conduce operațiunile Eventim România.

Colaborarea cu NOZOMI nu înseamnă o schimbare de traseu profesional, ci valorificarea unei experiențe construite în jurul comunicării, al sportului, al organizării de evenimente și al relației directe cu publicul. Vlad Enăchescu își va continua activitatea curentă și va participa doar la anumite plecări NOZOMI, stabilite împreună cu echipa companiei. Prima experiență alături de călătorii NOZOMI este programată pentru primăvara anului viitor, în Japonia, în perioada Sakura, momentul în care înflorirea cireșilor oferă una dintre cele mai căutate și apreciate imagini ale țării.

În călătoriile NOZOMI, rolul tour leaderului este distinct de cel al ghidului local. Pe durata circuitului, grupul este însoțit de un reprezentant NOZOMI, în timp ce tururile și activitățile din destinație sunt realizate împreună cu ghizi locali specializați.

„Ani la rând am fost pentru mulți oameni o voce prezentă în seri de competiții, emoții și povești memorabile. Ideea de a ne întâlni într-un alt cadru, de a călători împreună și de a descoperi locuri noi prin conversații și experiențe comune m-a atras imediat. Iar Japonia, în perioada cireșilor înfloriți, este o alegere greu de egalat pentru o primă călătorie. Abia aștept să îi cunosc pe turiștii NOZOMI dincolo de ecran”, spune Vlad Enăchescu.

Colaborarea dintre Vlad Enăchescu și NOZOMI Travel include și o direcție care se leagă firesc de experiența sa îndelungată din lumea sportului. Mai eact, NOZOMI și Vlad Enăchescu lucrează în prezent la dezvoltarea conceptului NOZOMI Sport, o serie viitoare de călătorii construite în jurul unor competiții și evenimente sportive de referință la nivel internațional. Proiectul se află în faza de pregătire, iar primele programe vor fi anunțate după finalizarea detaliilor organizatorice.

„Îmi doresc ca oamenii care aleg să călătorească alături de NOZOMI să descopere atât locuri speciale, cât și oameni alături de care merită să petreci două săptămâni. Vlad este unul dintre aceștia. Are în spate decenii de experiență în televiziune, sport, management, călătorii internaționale și organizare de evenimente. Dincolo de parcursul profesional, este un interlocutor excelent și un om care se conectează ușor cu cei din jur. Așa a început dialogul nostru. La început am discutat despre ideea NOZOMI Sport, iar apoi am realizat că nu există niciun motiv pentru care prezența lui să fie limitată la călătoriile cu tematică sportivă. Prima destinație va fi Japonia, în sezonul Sakura, iar mai departe vom descoperi împreună următoarele itinerarii”, afirmă Răzvan Pascu, fondatorul NOZOMI Travel Society.

Prin această colaborare, NOZOMI Travel Society își extinde în continuare echipa de tour leaderi proveniți din domenii profesionale diferite, oameni care pot adăuga unei călătorii mai mult decât coordonare și asistență: context, dialog, experiențe personale și legături care, uneori, continuă mult timp după revenirea acasă.

Informațiile despre circuitul din Japonia și despre viitoarele plecări însoțite de Vlad Enăchescu vor fi disponibile pe site-ul NOZOMI Travel.

The post Vlad Enăchescu se alătură echipei de însoțitori de grup NOZOMI Travel appeared first on Forbes Romania.

Situat pe malul Canalului Grande, în zona San Stae din cartierul Santa Croce, palatul și-a primit din nou oaspeții în această vară, după o amplă intervenție desfășurată pe parcursul a patru ani sub supravegherea Superintendenței de Arte Frumoase din Veneția, proces care a urmărit nu doar conservarea elementelor originale, ci și redescoperirea unor detalii aproape uitate ale clădirii, acum integrate într-un nou concept de hotel boutique de cinci stele cu doar 33 de camere și suite.

În orașul unde palatele istorice sunt la tot pasul, te-ai aștepta ca transformarea unui palazzo într-un hotel de lux să nu mai creeze senzație. Multe dintre aceste bijuterii arhitecturale au fost reconfigurate de-a lungul deceniilor în hoteluri opulente, iar marile grupuri internaționale domină peisajul ospitalității de înaltă clasă. În acest context, redeschiderea Palazzo Giovanelli atrage atenția printr-o combinație tot mai rar întâlnită la Veneția: o proprietate cu o istorie de aproape cinci secole, restaurată cu exigență patrimonială și administrată în continuare de o familie venețiană care privește clădirea ca pe o moștenire personală, nu doar ca pe un activ hotelier.

Ridicat în secolul al XVI-lea pentru familia nobiliară Coccina și trecut ulterior în proprietatea familiilor Foscarini și Giovanelli, palatul a fost martorul unor epoci succesive din istoria Serenissimei, găzduind de-a lungul timpului personaje al căror nume depășește cu mult granițele lagunei venețiene. Printre acestea se numără Wolfgang Amadeus Mozart, care a locuit aici în timpul unei vizite în oraș, dar și Marco Foscarini, cel care avea să devină al 117-lea Doge al Veneției, ori Frederik Christian, viitorul rege al Danemarcei. Faptul că aceste referințe istorice sunt legate de încăperi care există și astăzi conferă proprietății o dimensiune diferită de cea a multor hoteluri amenajate în clădiri istorice, unde trecutul este redus adesea la câteva fotografii și o plachetă comemorativă.

Actuala etapă din viața palatului a început în urmă cu aproximativ cincisprezece ani, când Luciano Semenzato, antreprenor italian activ în sectorul construcțiilor feroviare și originar din apropierea Veneției, a descoperit clădirea într-o stare avansată de degradare și a decis să o cumpere. Pentru un om care crescuse în umbra acestor ape și a acestor fațade, proiectul a avut o componentă afectivă evidentă, iar intenția de a reda viață palatului s-a concretizat în 2010, odată cu deschiderea sa ca hotel. După dispariția sa, proprietatea a fost preluată de copiii săi, Angelica și Oliviero Semenzato, care au ales să continue dezvoltarea proiectului printr-o transformare radicală, menită să ridice standardul proprietății la nivelul segmentului de cinci stele.

Frescele originale atribuite lui Giovanni Battista Zelotti au fost restaurate cu grijă, pardoselile din marmură policromă și-au recăpătat complexitatea cromatică, iar un pasaj secret aflat în ceea ce a fost cândva apartamentul Dogelui a fost redeschis, oferind o perspectivă rară asupra modului în care era organizată viața unei reședințe aristocratice venețiene. În același timp, numărul camerelor a fost redus de la 41 la 33, o decizie care a permis crearea unor spații mai generoase și mai luminoase, cu priveliști către Canal Grande sau către grădina interioară, una dintre acele prezențe discrete care schimbă complet atmosfera unei proprietăți în centrul istoric al Veneției.

Printre cele mai impresionante spații se numără Mozart Signature Suite, care ocupă aproximativ 120 de metri pătrați și beneficiază de balcon cu vedere directă asupra Canalului Grande, precum și Foscarini Signature Suite, asociată cu perioada în care palatul era reședința uneia dintre cele mai influente familii ale Republicii Venețiene. În ambele cazuri, dimensiunile generoase și elementele istorice conservate creează impresia că vizitatorul locuiește într-un palat autentic care funcționează întâmplător și ca hotel, nu într-un hotel decorat pentru a imita un palat.

Redeschiderea marchează totodată lansarea a două concepte gastronomice distincte, destinate atât oaspeților hotelului, cât și publicului local. Restaurantul Armonico este condus de chef Ennio Interlenghi, o figură cunoscută la Veneția pentru traseul său profesional neobișnuit, care include o carieră anterioară în moda italiană, cu experiențe la Valentino, Max Mara și FILA înainte de orientarea către gastronomie. În contrapunct, Do Grifoni propune o atmosferă contemporană de cocktail lounge, inspirată de dimensiunea socială a vieții de noapte venețiene și adresată unui public interesat să descopere orașul dincolo de traseele turistice consacrate.

Poziționarea proprietății contribuie semnificativ la această perspectivă. Deși se află la doar o plimbare de aproximativ douăzeci de minute de agitația din jurul Pieței San Marco, Palazzo Giovanelli aparține unei Veneții mai calme, unde locuitorii încă își fac cumpărăturile de zi cu zi, unde mesele se prelungesc în trattorii frecventate de localnici și unde se păstrează senzația că orașul există pentru sine, nu exclusiv pentru milioanele de vizitatori care îl traversează anual. Pentru mulți călători experimentați, aceasta este de fapt adevărata valoare a unei șederi aici: accesul la una dintre cele mai spectaculoase adrese de pe Canal Grande fără renunțarea la ritmul mai autentic al orașului.

Cu tarife care pornesc de la aproximativ 400 de euro pe noapte, Palazzo Giovanelli revine pe harta hotelieră a Veneției într-o formă care evită spectaculosul facil și preferă argumentele mai solide ale unei restaurări temeinice, ale unei istorii bine conservate și ale unei relații reale cu orașul din care face parte de aproape cinci sute de ani.

The post Palazzo Giovanelli din Veneția scrie un nou capitol appeared first on Forbes Romania.

După decenii de demersuri juridice complexe, moștenitorii unei familii de colecționari evrei recuperează pânza semnată de Wassily Kandinsky, care devine acum piesa centrală a viitoarei licitații Christie’s de la Londra din 14 octombrie.

de Irina Gologan

Evaluată la peste 30 de milioane de dolari, pictura „Viața colorată” (1907) părăsește definitiv pereții muzeului Lenbachhaus din München pentru a scrie un nou capitol spectaculos pe piața internațională de artă.

Realizată în tempera și guașă pe o pânză de mari dimensiuni (130 × 163 cm), „Viața colorată” (Das bunte Leben / Lebensweg) surprinde un univers vizual plin de energie, inspirat din poveștile populare rusești, cu pelerini și cavaleri. Tabloul a avut premiera istorică chiar în anul creării sale, la prestigiosul Salon d’Automne din Paris, bucurându-se de la bun început de un succes critic extraordinar. Compoziția marchează un moment de cotitură în evoluția avangardei europene, arătând trecerea lui Kandinsky de la stilul romantic și simbolist spre prima sa etapă de artă abstractă. În plus, tabloul are o valoare de colecție uriașă: este singura lucrare reprezentativă din faza lui timpurie pariziană aflată încă într-o colecție privată, toate celelalte fiind păstrate în mari muzee din întreaga lume.

Importanța acestei etape din capitala Franței este considerată esențială pentru întreaga istorie a artei moderne, o perioadă în care percepția despre pictură se schimba de la o lună la alta, iar Parisul devenise singurul loc în care Kandinsky își putea lăsa o amprentă atât de puternică, așa cum au subliniat reprezentanții departamentului de artă din cadrul casei Christie’s.

În spatele culorilor intense se ascunde însă o poveste dramatică din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Pânza a aparținut inițial industrialului olandez de origine evreiască Emanuel Albert Lewenstein și soției sale, Hedwig. În 1940, în timpul ocupației naziste din Țările de Jos, lucrarea a fost vândută sub presiune la o licitație din Amsterdam. Mai târziu, în 1972, banca de stat bavareză Bayerische Landesbank a cumpărat tabloul și l-a expus la muzeul Lenbachhaus din München, unde a rămas mai bine de jumătate de secol.

Adevărul istoric a fost reconfirmat în urma unui proces complex deschis în 2017 de moștenitorii familiei. Analizând documentele tranzacției din 1940, Comisia Consultativă Germană pentru arta confiscată de naziști a stabilit că vânzarea a reprezentat o consecință directă a persecuțiilor rasiale. Recomandarea fermă emisă de către comisie a deschis drumul spre returnarea operei către moștenitori, alături de alte două tablouri din colecția originală: o lucrare de Jan Sluijters și pânza „Pictură cu case” (1909), semnată tot de Kandinsky.

Prezența tabloului „Viața colorată” la licitația Christie’s din cadrul Frieze Week la Londra este un moment de referință pentru colecționarii din întreaga lume, dar și un gest simbolic de reparație prin care o familie își recuperează moștenirea pierdută. Înainte de vânzarea oficială din 14 octombrie, lucrarea va parcurge un turneu internațional impresionant cu oprire la Zürich, Paris, New York și Hong Kong, urmat de expoziția publică finală organizată la Londra.

The post Un Kandinsky restituit moștenitorilor este scos la licitație pentru peste 30 de milioane de dolari appeared first on Forbes Romania.

E în jurul orei 17.30, merg pe Rahmaninov, printr-o căldură apăsătoare și am o senzație puternică de angoasă. Vara nu-mi priește, este poate cel mai sigur lucru pe care îl știu despre mine…

Totul e prea mult vara și, în egală măsură, totul e prea puțin. Lumina prea intensă, temperatura ridicată, zgomotul de fond, hainele colorate ale trecătorilor, muzica violentă din mașini, vocea stridentă, necultivată și ridicată, ce răsună dintre blocuri, nu doar face totul vulgar, obositor, aproape de nesuportat, ci și inhibă capacitatea de a fi oriunde altundeva cu mintea decât în prezent, acolo unde, pentru unii, mă autoinclud, nu e nimic seducător. Viața interioară devine din ce în ce mai mică, capul din ce în ce mai gol și percepția exacerbată.

Exist and insist e mottoul lunilor fără r și al nopților fără zile.

Miroase a dude borșite, verdele copacilor nu mai e verde hormonizant, ci unul gălbui, două doamne vorbesc tare pe trotuar, nu e nicio pisică, trec pe lângă niște pubele de gunoi îngrădite, mi-aduc aminte de romanul lui DeLillo, ce prezintă gunoiul nu doar ca reziduu, ci ca o forță fundamentală, care modelează civilizația și istoria umană, redefinind obiectele de consum, lângă ele niște trandafiri răzleți, realizez că merg nu doar fără gânduri, ci și fără amintiri și asta îmi dă brusc o stare de însingurare de neîndurat. Aproape că divizează realitatea în eu și lumea. Aproape că mi se face rău fizic la colț cu Glinka. Nimic nu portează nicăieri și felia individuală de pepene în folie, de la market, este doar normalizarea infrastructurii singurătății moderne.

Feliat, porționat, individualizat, personalizat, cuvinte uzuale ale timpului nostru, nevidate de sens. Trăim privatizarea utopiei. Fericirea nu mai e privită nicio clipă și ca proiect colectiv (o societate mai bună), ci doar ca o căutare strict individuală. Suntem singuri. Din ce în ce mai singuri și totul se simte ca ceva temporar. Relațiile, oamenii, planurile come and go, viețile noastre par să existe într-o perpetuă stare de tranziție. Trăiesc singurătatea aproape la nivel de artă și aș fi mârșavă să nu spun că o mare parte din vină o am și eu. În dragoste, am practicat ghostingul de multe ori, niciodată însă din lipsă de considerație pentru celălalt, ci ca cea mai delicată formă de a ieși din viața cuiva, fără a fi nevoit să-i spui lucruri care probabil l-ar răni sau lucruri care te-au durut pe tine. Am abandonat și în dragoste, și în prietenie și deliberat și am abandonat și fără să-mi fie clar nici mie astăzi de ce. Știu doar că așa a curs natural. Am și păstrat relații (nu iubire) nefiresc de lungi pentru timpurile actuale. Pe una dintre ele am încheiat-o în aprilie, după 20 de ani. Știu și de ce am ales acum și nu altădată și știu și că altădată m-aș fi temut să o fac. O alta s-a întrerupt ca și cum s-ar fi întâmplat, de la sine, fără ca noi să fi avut vreo poziție. Ne-am vorbit prima dată după doi ani de tăcere completă și am decis că vom ieși împreună, dar fără ca vreodată să abordăm subiectul inexplicabilei pauze, pentru că niciunul n-ar fi știut de ce. Am reluat relația, pentru câțiva ani, de data asta la un nivel mult mai profund, G. făcând pentru mine ceea ce poate doar un frate ar fi făcut, m-a înconjurat cu dragoste și atenție, într-o perioadă în care viața mea era pe erase and rewind, am ajuns la confesiuni reciproce cu un grad extrem de înalt de vulnerabilitate, ca apoi, de anul ăsta din decembrie, să nu ne mai spunem nimic. Știu însă că lucrurile nu vor rămâne așa. Dacă ceva m-a legat cândva de un om, sunt șanse slabe ca să se destrame. Poate că loialitatea, chiar și sub forma asta absurdă, este una dintre calitățile mele de necontestat.

Și deși ies din viețile oamenilor cu lejeritate, mă pot întoarce cu aceeași lejeritate, fiindcă pentru mine orgoliul este cea mai infantilă și cretină atitudine la care un om ar putea vreodată recurge. Mă întorc, dacă mă întorc, fără a cere și fără a oferi vreo explicație vreodată. Tu să mă iei așa cum sunt! e tot ce spun, întotdeauna cu jenă, dar și cu autoritate.

Nu știu dacă sunt o victimă a modului meu emoțional de a trăi sau sunt o victimă a unui sistem în care logica pieței capitaliste a invadat viața intimă.

În Liquid Love: On the Frailty of Human Bonds, Bauman vorbea despre modernitatea lichidă. În viziunea lui, structurile solide (căsătoria, legăturile comunitare puternice, instituțiile previzibile, joburile stabile) s-au lichefiat, până la a deveni fluide, definite de incertitudine și într-o continuă schimbare, iar într-o lume care se schimbă de la o zi la alta, am învățat să ținem opțiunile deschise. Privim oamenii cu care interacționăm exact cum ne-a învățat cultura consumeristă, ca pe niște bunuri. Senzația că există ceva mai bun la colț, care ne așteaptă, că o pluralitate de opțiuni sunt la îndemâna noastră, determină insatisfacție în a te mulțumi cu una singură. Felul în care s-a ajuns să relaționăm este exact pe tiparul pe care am fost învățați să achiziționăm bunuri, riscând minim și primind satisfacții maxime. Ne apropiem de ceilalți exact cum o facem când cumpărăm ceva: căutăm, evaluăm, comparăm, dar odată ce am găsit produsul, nu suntem pe deplin mulțumiți. Platformele de dating au perfectat ideea, punând în lumină omul ca un catalog, iar relațiile au căpătat valoarea unor bunuri de consum, le inițiem ușor, le încheiem la fel de ușor când apar dificultăți, pentru că știm că there are options. Timpul e acum punctiform trăit, doar în prezent. Planurile de viitor sunt sub semnul fluidității, unde până și structurile cele mai solide își pierd permanența.

Libertatea totală de alegere îți aparține, dar asta nu face nimic mai ușor, ba chiar ia forma unei poveri greu de suportat, fiindcă eșecul este exclusiv o vină personală, nu o problemă a unui sistem. În modernitatea lichidă, dilema este între dorința de siguranță și căldura unei relații stabile și teama că un angajament pe termen lung limitează libertatea și împiedică experimentarea altor oportunități. Lejer rămâne cuvântul care ne confortează cel mai mult. Orice e lejer e rapid de desfăcut. Să te conectezi și să te deconectezi digital este mai ușor decât să construiești o intimitate reală, care cere efort și curaj, încredere și, mai presus de toate, disponibilitate.

Am ajuns acasă, sunt singură și fumez. Studiez pozele lui Arthur Samier (în România e subcotat), care a fotografiat anonymous lovers encountered at night. Îi numește les resitants de l’amour pe cei care încă se săruta liber pe stradă, alegând dorința în favoarea unei recesiuni romantice. Sunt de-a lui! 

The post Exist and insist appeared first on Forbes Romania.

Casa Tiffany & Co. scrie un nou capitol în istoria bijuteriei prin lansarea colecției „Bird on a Rock”, dezvăluind atât o linie de high jewelry, cât și piese de fine jewelry, ce extind legendara broșă creată de Jean Schlumberger în 1965 într-o colecție spectaculoasă.

De Irina Gologan

Această lansare aduce un aer surprinzător de proaspăt celebrei creații americane. Pasărea din diamante schițată inițial de Jean Schlumberger nu mai rămâne fixată doar pe piatra ei masivă, ci evoluează într-o poveste vizuală ancorată în stilul contemporan. De la aparițiile memorabile pe covoarele roșii de la Hollywood până la piese exclusiviste cu tanzanite hipnotice și turcoaze sculptate, noua linie reinterpretează libertatea zborului printr-un design abstract și o măiestrie artizanală desăvârșită.Proiectată pe parcursul a aproape trei ani sub direcția artistică a Nathaliei Verdeille, colecția îmbină două abordări estetice: o linie figurală, ce păstrează silueta sculptată a păsării, și o zonă abstractă, numită Wings & Feathers, dedicată exclusiv dinamismului și grației aripilor.

Născut din fascinația lui Schlumberger pentru păsările exotice observate în călătoriile sale din Asia și Caraibe, motivul original a prins viață când designerul a așezat o pasăre din diamante peste un lapis lazuli șlefuit cabochon pentru filantropa Bunny Mellon. Piesa a devenit instantaneu un obiect de dorință pentru marile doamne ale societății internaționale, fiind reluată ulterior pe acvamarin sau morganit. Dacă timp de decenii broșa a rămas o bijuterie rezervată aristocrației, ultimii ani au adus o schimbare surprinzătoare de direcție, transformând-o într-un accent indispensabil la smoking pentru actorii de top de la Hollywood.

Inima acestei selecții exclusiviste este reprezentată de un set creat în jurul tanzanitului, piatra descoperită în Tanzania în 1968 și lansată de Tiffany datorită afinității istorice a brandului pentru nuanțele de albastru. Setul reunește colier, brățară și cercei construiți în jurul a patru tanzanite de 8 până la 12 carate, montate în platină, aur galben de 18 karate, rubine și diamante. Acestuia i se alătură o suită dedicată turcoazului, gema preferată a lui Schlumberger, dar și seria Feathers, ce traduce textura fină a gulerului păsării în compoziții geometrice din platină și aur.

Latura de fine jewelry aduce o notă relaxată și extrem de purtabilă. Linia Wings reinterpretează forma aripilor în inele late, cercei candelabru fluizi și pandantive realizate din platină, aur galben și aur roz. Pentru a aduce un omagiu tehnicii lui Schlumberger de a îmbina metale nobile, piesele alternează benzi din aur și platină, iar diamantele sunt fixate fără gheare vizibile. Arhitectura fiecărui penaj este sculptată individual, permițând pieselor să se îmbine perfect la suprapunere.

Procesul de fabricație rămâne un adevărat spectacol de tehnică: o singură broșă necesită munca a peste opt artizani specializați, mai mult de 50 de ore de lucru manual și asamblarea a șapte componente distincte. Disponibilă la nivel global începând cu luna aprilie 2026 în selecția de magazine flagship Tiffany & Co., noua colecție este prezentată printr-o campanie vizuală semnată de fotografa Carlijn Jacobs, avându-le ca protagoniste pe Zhang Ziyi și Abby Champion, completată de o serie de trei scurtmetraje ce surprind universul și moștenirea acestei piese emblematice.

The post Zborul unei legende: Tiffany & Co. completează colecția „Bird on a Rock” appeared first on Forbes Romania.

Locanda Cipriani, hanul legendar din inima insulei Torcello, revine în atenția lumii după o restaurare amplă condusă de familia Cipriani, păstrând intact spiritul locului care l‑a sedus pe Ernest Hemingway în iarna anului 1948.

În anii ’30, Giuseppe Cipriani Sr. — fondatorul celebrului Harry’s Bar — a descoperit Torcello într‑o excursie cu barca. Insula era aproape pustie, locuită de câteva familii și dominată de două biserici antice. În loc să construiască ceva grandios, Cipriani a ales simplitatea: a cumpărat un mic magazin de vinuri și ulei și l‑a transformat într‑un han rustic, deschis oficial în 1947. Curând, această modestie calculată avea să devină esența Locandei.

Hemingway a ajuns aici în noiembrie 1948, atras de liniștea insulei și de promisiunea unei vieți simple. Diminețile le petrecea vânând rațe în mlaștinile sărate, iar serile scriind la un birou simplu din lemn, unde a lucrat la romanul Across the River and Into the Trees. Biroul original a fost păstrat de echipa de restaurare și reinterpretat astăzi ca o mică măsuță de scris în fiecare cameră — un omagiu discret adus scriitorului. Pentru Hemingway, Torcello era un antidot la agitația Veneției și la presiunea celebrității. Aici putea dispărea, putea observa, putea scrie. Prietenia cu Giuseppe Cipriani Sr. i‑a oferit nu doar un loc de refugiu, ci și un ritm de viață care i se potrivea: conversații lungi, vin local, peisaje care se schimbau odată cu lumina lagunei. Locanda a devenit pentru el un spațiu de reconectare, un fel de atelier în aer liber.

Familia Cipriani, care a construit un imperiu al ospitalității pornind de la Harry’s Bar, a păstrat mereu Locanda ca pe o moștenire afectivă. Giuseppe Cipriani Jr., actualul președinte și CEO, vorbește despre „sufletul atemporal” al hanului și despre responsabilitatea de a conserva un loc emblematic al insulei Torcello. Restaurarea recentă a fost supravegheată de Autoritatea Locală pentru Patrimoniu, fiecare intervenție fiind făcută cu respect pentru istoria, cultura și mediul insulei. Unul dintre cele mai vizibile gesturi ale restaurării a fost revenirea la culoarea originală a fațadei — roșu cărămiziu — descoperită în arhivele istorice. Timp de decenii, Locanda fusese vopsită în galben, însă noua cromatică readuce atmosfera anilor ’40 și farmecul discret al începuturilor.

Cele zece camere ale hanului sunt împărțite în trei stiluri distincte: tonuri calde și marmură intensă la parter, verdele grădinii pe partea opusă, iar la etaj nuanțe de albastru care reflectă apa lagunei. Suitele Torcello, cele mai ample, oferă terase private, balcoane Juliet și priveliști directe către Bazilica Santa Maria Assunta și Biserica Santa Fosca — un cadru care amintește de Veneția arhaică, cea dinaintea Veneției turistice.

Detaliile de ospitalitate rămân fidel tradiției Cipriani: lenjerii din bumbac sau in fabricate exclusiv pentru han, halate din material fronsetat, papuci supradimensionați, articole de toaletă personalizate și chiar un mini tub de cremă solară Not Just A Sun. Iar ritualul Bellini la sosire — piure de piersici albe și Prosecco — este păstrat cu sfințenie, fiind băutura inventată de Giuseppe Cipriani Sr. în 1948.

Restaurantul Locandei continuă să fie un punct de atracție, cu frize decorative originale descoperite în timpul restaurării și un șemineu reconfigurat, dar fidel versiunii istorice. Bucătăria se inspiră din lagună și din grădina proprietății: castraure, moeche, risotto cu legume din grădină, salată de fasole cu sos de hamsii și capelonghe — scoica nativă a lagunei. Este o gastronomie sezonieră, simplă și profund locală, unde diminețile încep cu Colazione Torcello, considerat unul dintre cele mai bune mic dejunuri din Veneția, servit în grădină, cu cicadele drept singur acompaniament sonor.

Foto: Locanda Cipriani

The post Refugiul venețian al lui Hemingway a fost readus la viață appeared first on Forbes Romania.

Organizată de Muzeul Tate Modern din Londra în colaborare cu Museum of Fine Arts din Houston, expoziția-eveniment „Frida: The Making of an Icon” analizează modul în care Frida Kahlo (1907–1954) a devenit o figură emblematică a independenței, rezilienței și identității.

de Irina Gologan

Pentru prima dată în Marea Britanie, în ultimii 20 de ani, expoziția reunește o selecție impresionantă de lucrări: autoportrete rareori expuse se numără printre cele peste 30 de lucrări semnate de Kahlo, prezentate alături de fotografii și obiecte personale. Conceput ca o urmare a marii retrospective din 2005, proiectul așază pânzele Fridei față în față cu creațiile unor artiști moderni și contemporani.

Parcursul expozițional debutează cu explorarea modului în care Kahlo și-a construit identitatea prin pictură și stil personal. Sunt expuse autoportrete emblematice precum „Autoportret (cu rochie de catifea)” (1926) și „Autoportret cu părul despletit” (1938), care reflectă moștenirea sa mexicană, ideile feministe și trăirile legate de dizabilitate. Căsătoria ei furtunoasă cu celebrul muralist Diego Rivera i-a marcat profund viața și creația, iar aceste pânze sunt puse în dialog direct cu lucrări semnate de Rivera (Portretul Fridei Kahlo, c. 1935) și de María Izquierdo (Vis și premoniție, 1947).

Secțiunea centrală analizează legăturile cu Suprarealismul. Deși André Breton a declarat-o o „suprarealistă autodidactă”, Kahlo a respins eticheta, afirmând că își pictează propria realitate, nu visul. Lucrările sale sunt expuse alături de cele ale artistelor Kati Horna și Leonor Fini, explorând motive comune precum măștile, scheletele și universul oniric.

Această raportare la propria realitate s-a născut dintr-o biografie marcată de suferință: poliomielita din copilărie și un accident grav la 18 ani i-au provocat dureri cronice și o dizabilitate permanentă. În lunile de imobilizare, Frida a început să picteze la un șevalet adaptat, privind într-o oglindă montată pe tavan, transformându-și vulnerabilitatea într-o puternică declarație artistică și politică.

Deși numele ei a început să atragă atenția în cercurile artistice americane încă din anii 1930, recunoașterea internațională pe scară largă a venit abia decenii mai târziu. În anii ’60, mișcarea Chicana/o a transformat-o într-un simbol al rezistenței, pânze precum „Rochia mea atârnă acolo” (1933–1938) reflectând ambivalența ei față de Statele Unite și rezonând puternic în rândul comunităților de migranți.

Această sfidare a normelor sociale — vizibilă în autoportrete prin sprâncenele împreunate, mustața fină, părul scurt sau hainele masculine — este pusă în paralel cu opere ale unor artiste precum Kiki Smith, Judy Chicago, Ana Mendieta sau Mary McCartney, dar și cu creații contemporane semnate de Yasumasa Morimura, Martine Gutierrez și Berenice Olmedo.

Secțiunea finală aduce în prim-plan fenomenul comercial „Fridamania”, adunând peste 200 de obiecte de producție în masă – de la obiecte de îmbrăcăminte și suveniruri, până la produse licențiate (inclusiv celebra păpușă Barbie Frida Kahlo lansată în seria Inspiring Women).

Expoziția deschisă în vara lui 2026 își va închide porțile pe 3 ianuarie 2027.

Foto: ProfimediaImages

The post Frida Kahlo, expoziție istorică la Tate Modern appeared first on Forbes Romania.

Range Rover Electric marchează un moment important pentru precursorul SUV‑urilor de lux cu noul model fabricat la Solihull, care păstrează identitatea emblematică Range Rover, dar o amplifică printr‑o propulsie silențioasă, agilă și extrem de puternică, capabilă să ofere o experiență de condus mai calmă și mai precisă decât orice generație anterioară.

„Range Rover Electric este rezultatul unui deceniu de proiectare și dezvoltare tehnologică minuțioase”, afirmă Martin Limpert, într‑o declarație care sintetizează ambiția proiectului. Propulsia este asigurată de două motoare electrice cu magnet permanent, fiecare de 260 kW, care dezvoltă împreună până la 550 CP și un cuplu de 850 Nm, valori comparabile cu ale unui motor V8, dar livrate cu o fluiditate imposibil de obținut în cazul unui sistem cu ardere internă. Autonomia de până la 600 km WLTP permite parcurgerea rutinei zilnice fără opriri frecvente pentru încărcare, iar arhitectura flexibilă a platformei, proiectată încă de la început pentru electrificare, integrează perfect noul sistem de propulsie.

Performanțele sunt susținute de o baterie de 118,5 kWh cu structură dublu‑stivuită și tehnologie pe 800 V, capabilă să se încarce de la 10% la 80% în doar 22 de minute la stații DC de 350 kW. În doar 10 minute, autonomia poate fi suplimentată cu 220 km, o valoare care redefinește practicabilitatea unui SUV electric de lux în utilizarea cotidiană. Densitatea energetică ridicată și funcția de încărcare separată contribuie la eficiență, performanță și durabilitate.

Pentru a păstra capabilitățile legendare Range Rover, modelul electric introduce sisteme avansate precum Intelligent Driveline Dynamics și Integrade Traction Management, care gestionează cuplul și turația motoarelor în doar 50 de milisecunde, de 100 de ori mai rapid decât un sistem ICE. Aceste tehnologii permit traversarea vadurilor de până la 900 mm și mențin controlul pe suprafețe dificile, demonstrând că electrificarea nu compromite performanța off‑road.

Modul Single Pedal Drive aduce o nouă dimensiune a controlului, permițând porniri line și urcarea pantelor de până la 45 de grade folosind o singură pedală. Cele trei niveluri de frânare regenerativă, inclusiv cel intens, capabil să capteze până la 0.5 g de energie, transformă fiecare deplasare într‑un proces eficient de recuperare a energiei. Pentru șofer, experiența devine intuitivă, fluidă și surprinzător de naturală.

Suspensia pneumatică cu două camere și centrul de greutate coborât contribuie la un comportament rutier rafinat, stabil și previzibil, indiferent de suprafață. Matt Becker, Vehicle Engineering Director JLR, subliniază că „modelul are un comportament foarte sigur și rafinat, oferind control și încredere depline”, o afirmație care reflectă ambiția de a crea cel mai confortabil Range Rover din istorie.

Conectivitatea este redefinită prin noua aplicație Range Rover, care permite controlul vehiculului de la distanță: purificarea aerului, încălzirea volanului, verificarea stării de încărcare, programarea sesiunilor de încărcare sau localizarea vehiculului în timp real. Accesul la peste un milion de stații publice în Europa și compatibilitatea cu rețeaua Tesla Supercharger în America de Nord extind libertatea de deplasare.

Pentru a garanta fiabilitatea, Range Rover Electric a fost supus unor teste extreme: peste 1,5 milioane de kilometri parcurși, temperaturi între –40 °C și +90 °C, simulări virtuale de peste 250.000 de ore și evaluări în locații iconice precum Eastnor Castle. Sistemul ThermAssist optimizează autonomia, viteza de încărcare și performanțele la temperaturi extreme, contribuind la o creștere de până la 40 km a autonomiei și reducând cu 40% energia necesară încălzirii.

Pentru siguranță și durabilitate, bateria este testată în laboratorul JLR prin vibrații multiaxiale și șocuri extreme, iar carcasa din aluminiu asigură rezistență structurală superioară. Fiecare celulă este verificată individual înainte de asamblare, iar o clonă virtuală a bateriei monitorizează 900 de puncte de diagnoză, facilitând întreținerea proactivă prin actualizări SOTA.

Transformarea fabricii de la Solihull a necesitat patru ani, 2 milioane de ore de planificare și o infrastructură extinsă: 13 linii de producție pentru baterii și sisteme electrice, 9 kilometri de benzi transportoare și 182 de kilometri de cabluri. Peste 9.000 de angajați au fost instruiți în tehnologii de electrificare, consolidând poziția JLR ca lider în producția de sisteme de propulsie electrică.

Modelul este disponibil în variante cu ampatament standard sau lung, cu echipări SE, HSE, Autobiography, SV, SV Ultra și SV Black, precum și într‑o ediție limitată First Edition, fabricată în doar 2.500 de exemplare, cu exterior Belgravia Green și tapițerie Light Cloud din Ultrafabrics și Kvadrat. Pentru personalizare, programul Range Rover Bespoke oferă o paletă aproape nelimitată de culori, materiale și detalii unicat.

The post Primul Range Rover Electric consolidează ADN-ul de lux și designul minimalist al mărcii appeared first on Forbes Romania.