Pentru Dan Petrișor, Capital Markets and Transactions Director al One United Properties, anul 2025 este unul marcat de decizii strategice: programe de răscumpărare menite să transmită încredere investitorilor, consolidarea portofoliului de birouri și o diversificare calibrată spre retail și hoteluri.
La începutul lunii septembrie, One United Properties, cel mai mare dezvoltator imobiliar listat la Bursa de Valori București, a anunțat intenția de a lansa un program de Ofertă Publică de Cumpărare pentru circa 20% din acțiunile proprii, cu o valoare de maximum 884 de milioane de lei și un preț de achiziție cuprins între 25 și 40 de lei pe titlu. „Intern, valorificăm compania diferit față de cum o face piața. Când ecartul este mare, este logic să folosim cash-ul pentru a răscumpăra acțiuni. Este un instrument uzual pe piețele de capital și, în același timp, un semnal de încredere. Arătăm că managementul crede în companie”, a explicat Dan Petrișor în cadrul panelului The Future of Real Estate, de la Forbes CEE Forum 2025.
Până acum au fost răscumpărate peste 600.000 de acțiuni dintr-un plan de două milioane, iar reacția investitorilor a fost pozitivă. „Se vede deja în prețul acțiunii, care a crescut. Feedbackul primit a confirmat că a fost o decizie calculată corect.”
Portofoliul One United este dominat de rezidențial, dar divizia comercială rămâne un pilon strategic. „Nu căutăm un split 50-50 între cele două segmente. Fiecare are specificul său: comercialul oferă venituri recurente cu risc redus, rezidențialul implică risc de dezvoltare, dar și marje mai mari. Analizăm fezabilitatea fiecărui proiect în parte, fără o țintă prestabilită”, a punctat Petrișor. Clădirile de birouri din portofoliu au fost construite pentru a fi păstrate pe termen lung, dar compania este deschisă la reciclarea capitalului: „Tot timpul există discuții despre vânzarea unor active. Important este să rotim capitalul atunci când este momentul potrivit și să-l plasăm acolo unde randamentele sunt cele mai bune”.
În ultimii ani, One United a extins aria de activitate către retail și ospitalitate, dar deciziile sunt strict legate de contextul fiecărui teren. „Pentru Hala Ford, locația s-a pretat cel mai bine pentru retail. În altă parte, am optat pentru un hotel pentru că poziționarea era mai potrivită. Nu urmărim diversificarea de dragul diversificării, ci în funcție de particularitățile fiecărui asset.”