FacebookTwitterLinkedIn

Inteligența artificială pătrunde tot mai mult în sistemul bancar, preluând sarcini repetitive și analizând date complexe, dar rolul bancherului uman rămâne esențial pentru decizii strategice și interacțiunea cu clienții.

Sistemul bancar tradițional folosește deja inteligența artificială în diverse domenii. Antoaneta Curteanu, vicepreședinte executiv Retail al UniCredit Bank România, este provocată să-și imagineze un coleg virtual (AI), într-o dimineață la birou. „Cred că va fi o dimineață foarte interesantă. Vom bea o cafea foarte bună și vom discuta. Iar «colegul» va face munca. Dar încă n-am ajuns acolo, deși provocarea este entuziasmantă”, spune oficialul.

Băncile folosesc AI-ul pentru joburi repetitive: procesul de înregistrare și integrare a clienților noi, evaluarea riscurilor, asistență în modelele de risc. „Trebuie să trecem la următorul nivel, pentru că, da, trebuie să «facem ordine în casă» și să oferim date. Dacă acestea nu sunt precise, rezultatul va fi «garbage in, garbage out». Deci, mai avem mult de făcut singuri”, adaugă Curteanu. Entuziasmul este mare, iar AI-ul poate fi folosit și pentru contracte sau produse ipotecare. Atunci se pune întrebarea: care va fi rolul bancherului în viitor? În sistemul bancar este nevoie de „atingerea umană”: oameni care să discute între ei, să se consulte în probleme complexe și strategice, să analizeze lucruri care nu pot fi calculate algoritmic. Antoaneta Curteanu își amintește cum se făceau planurile multianuale: „Făceam planuri pe trei ani sau unul foarte detaliat pe un an. Acum lucrăm la un plan până în 2028. Cât de dificil va fi să atingem obiectivele, când nu știm clar ce se va întâmpla în următoarele șase luni, când sunt atât de multe lucruri de pus în modelele strategice, iar lucrurile se schimbă atât de rapid?”

Totodată, trebuie mare atenție la utilizarea acestor instrumente: „Suntem foarte atenți aici și încercăm să păstrăm cât mai mult posibil riscurile sub control. Toți învățăm; nu este un job pentru care am fost pregătiți”, spune Curteanu. Ea subliniază că AI-ul este aici, dar oamenii trebuie să rămână conectați, cu creativitate și gândire „out-of-the-box”, pentru a evalua ce fac „colegii virtuali”. „Dacă le dau AI-ul drept «copilot» tuturor colegilor mei, cum le voi evalua performanțele? Voi evalua cât de bine folosesc AI-ul sau rezultatul produs de acesta? Care va fi baza pentru bonusurile lor? Nu avem răspunsurile, doar ne imaginăm fiecare. Totuși, trebuie să fim curajoși să folosim AI, dar și să controlăm lucrurile”, conchide Antoaneta Curteanu.