FacebookTwitterLinkedIn

Sustenabilitatea, la Skanska, nu se rezumă doar la soluții tehnice, ci se bazează pe trei piloni fundamentali: guvernanța corporativă, impactul social și atingerea obiectivului zero emisii, potrivit Aureliei Luca, Executive Vice President Operations Hungary & Romania, Skanska.

Aurelia Luca a evidențiat importanța abordării integrate și sustenabile pentru viitorul industriei imobiliare. La nivel global, Skanska și-a propus să atingă amprenta zero de carbon până în 2045, indiferent de provocările pe care le-ar putea întâmpina. Această viziune ambițioasă implică o atenție sporită la fiecare etapă a procesului de dezvoltare, începând de la selecția materialelor cu impact redus asupra mediului. „Avem o paletă largă de opțiuni la dispoziție pentru a reduce amprenta de carbon, încă din faza de proiectare”, a subliniat Aurelia Luca.

„Este vorba despre viziunea companiei”, a spus ea, evidențiind că această tranziție către sustenabilitate începe încă din faza de proiectare a construcțiilor.

Un aspect esențial în atingerea acestui obiectiv îl reprezintă gestionarea emisiilor de tip Scope 3, care includ toate sursele de emisii de gaze cu efect de seră (GHG) generate de activități din lanțul valoric al companiei. „Aceste emisii sunt rezultatul activităților din active care nu sunt deținute sau controlate de organizația noastră, dar care ne afectează indirect. Scope 3 are un impact major în emisiile unei organizații și trebuie gestionate cu atenție”, a explicat Aurelia Luca.

Aurelia Luca a pus accentul pe responsabilitatea individuală și colectivă în atingerea obiectivului de zero emisii. „Toți stakeholderii sunt interesați și urmăresc obținerea dezideratului de a ajunge la zero emisii. Este un efort comun, nu ne spune nimeni ce avem de făcut”, a afirmat Aurelia Luca. Ea a subliniat că atingerea acestui obiectiv necesită acțiuni zilnice și implicare din partea tuturor, nu doar la nivel de organizație, ci și la nivel personal.

Angajamentul către sustenabilitate și atingerea obiectivului zero emisii până în 2045 este un exemplu de viziune pe termen lung. Aurelia Luca a arătat că sustenabilitatea nu este doar o obligație, ci o responsabilitate comună, împărtășită de toate părțile implicate în lanțul valoric. Cu un astfel de angajament ferm și o abordare cuprinzătoare, companiile pot face pași concreți pentru un viitor mai verde și mai sustenabil.

Aurelia Luca este printre cei mai experimentați lideri ai industriei imobiliare locale, după ce și-a început cariera în cadrul departamentului de real estate al Art Group, în perioada 2001-2007.

După această etapă, s-a alăturat echipei Global Finance în poziția de Commercial Manager, iar ulterior s-a mutat la filiala locală a Skanska, dezvoltator și constructor suedez, unde a ocupat poziții de la Leasing Manager la Country Director și apoi Managing Director pentru România, pentru ca în ultimii ani să coordoneze operațiunile comerciale pentru Ungaria și România în calitate de vicepreședinte. 

Parcursul său profesional a fost ghidat de dorința naturală de a progresa, fără a urmări exclusiv poziții în ierarhia organizațională, și de o abordare meticuloasă. „Am evitat să sar peste etapele necesare, conștientă că reprezintă modalități esențiale de a-mi consolida cunoștințele și de a-mi construi fundația profesională solidă. Am adoptat o abordare pragmatică în privința oportunităților care s-au ivit, fie că au venit în mod spontan sau le-am creat eu însămi. Am căutat mereu să iau decizii în mod calculat, bazându-mă pe cercetare și analiză atentă a situației”, spunea ea anterior pentru Forbes România.