Maria Metz, CEO NTT DATA Romania, are un stil de management bazat pe colaborare. Motivația acestei opțiuni este simplă: atitudinea smerită față de oamenii cu valori de înaltă calitate.
Maria Metz se numără printre cei mai importanți lideri din industria IT din România. A pornit de la o poziție de tester într-o companie de software, la începutul anilor 2000, și a ajuns, în 2021, în funcția de CEO al NTT DATA Romania, unul dintre cei mai mari jucători din domeniu. Ea spune că a ales să conducă NTT DATA Romania apelând la un stil de management bazat pe colaborare. Motivațiile au fost multiple. În spatele oricărui stil de conducere se află oamenii. „Acest model de leadership la care am recurs presupune ca acești oameni să aibă niște valori intrinseci de înaltă calitate. Asta m-a mânat în primul rând”, subliniază Maria Metz.
Atitudinea față de oameni este un alt element al modelului de leadership. O atitudine smerită care înseamnă cunoașterea locului în organizație, poziția ierarhică și rolul său. „Cu o asemenea abordare consider că putem să dăm Cezarului ce-i al Cezarului. Faptul de a ocupa un rol de CEO nu înseamnă că ești specialist pe toate domeniile de activitate din cadrul companiei și cu o abordare sănătoasă poți cunoaște toți membrii echipei, astfel încât aceștia să poată performa la adevărata lor valoare”, declară directoarea NTT DATA Romania. Maria Metz consideră că trebuie să ne întrebăm regulat care sunt motivațiile din spatele acțiunilor noastre. De multe ori, obiectivele propuse se schimbă repede din cauza ritmului în care trăim în prezent. Una dintre cele mai bune practici este ca liderul să revină constant la întrebare simplă legată de motivația din spatele acțiunilor. „Există o mulțime de date la care avem acces, iar deciziile noastre pot fi fundamentate mult mai bine în realitățile statistice în partea orientată spre oameni și spre un management mai soft”, subliniază Metz.
O bună practică a stilului de management este autenticitatea. Maria Metz încearcă să dea o definiție a autenticității: „M‑am întrebat de multe ori cum aș putea să-i inspir sau să-i ajut pe colegii mei să devină autentici. În ceea ce mă privește, pot spune că o mare parte din timp am trăit și am acționat pe baza a ceea ce am fost crescută și ce mi s-a spus că ar trebui să devin când am să fiu mare”. Până la urmă, crede Maria Metz, este vorba de comunicare: „Putem să cerem ajutorul din afară ca să înțelegem cât de mare este discrepanța în ceea ce ne privește și cum am putea să o atenuăm”. Maria Metz mărturisește că își găsește sursa de energie crescându‑și capacitatea de introspecție și făcând o recapitulare a deciziilor și a acțiunilor sale: „Mă uit în spate și analizez acțiunile mele. Sunt sigură că o să găsesc soluții”.