FacebookTwitterLinkedIn

Pe Adrian Ispas (28 ani), Alexandru Topală (25 ani) și Emanuel-Ioan Nazare (28 ani) i-a unit pasiunea pentru informatică și plăcerea de a-i învăța și pe ceilalți.

Împreună au fondat Vatis Tech, un start-up recunoscut în România datorită performanței sale privind tehnologia de recunoaştere vocală bazată pe inteligenţă artificială (AI).

Cei trei tineri au rezolvat problema risipei de timp din procesul de transcriere manuală a unui material audio. Cu trei ani în urmă, din dorința de a revoluționa și de a rezolva o problemă reală pe care oamenii o aveau, cei trei au fondat start-upul Vatis Tech. Au pus ideea lor pe scena Innovation Labs și au ajuns până în finală.

„Tehnologia noastră de transcriere este cea mai performantă tehnologie de acest gen pentru limba română. Am pus astfel limba română pe harta tehnologiilor la nivel global, cu grad ridicat de acuratețe, hartă care până acum era dominată de limba engleză. Am construit această tehnologie în aproximativ un an și jumătate, plecând de la zero, cu resurse limitate, din punct de vedere al dezvoltării algoritmului de AI, dar și financiare și am reușit să construim o tehnologie mult mai performantă decât tehnologia giganților tech”, spune Adrian Ispas, CEO & Co-founder Vatis Tech.

Vezi aici LISTA cu PROMOȚIA 30 SUB 30, Ediția 2023

După consolidarea poziției pe piața din România, cei trei fondatori au început procesul de extindere internațională pe piețele din Germania, Franța, Spania și Marea Britanie, unde vor să aducă același nivel de calitate și performanță. „Scopul nostru final este să devenim principalul furnizor de speech-to-text pentru limbile europene. Am făcut-o deja pentru limba română și o vom face și pentru celelalte limbi europene”, mai spune Adrian Ispas.

Cei trei antreprenori consideră că prin munca lor au salvat lunar patru-cinci ani de muncă manuală. „În prezent transcriem peste 10.000 de ore de audio în fiecare lună, ceea ce înseamnă că tehnologia noastră salvează peste patru-cinci ani de muncă manuală în fiecare lună”, completează CEO-ul Vatis Tech.

Veniturile obținute în nouă luni de Vatis Tech se ridică la 100.000 de euro. Cei trei antreprenori au reușit să aducă în portofoliu zeci de clienți și de parteneri din România și din alte țări. „Fiind o tehnologie agnostică de industrie, poate transcrie cu succes audio general din media, audio foarte dificil – precum cel din call-centers sau săli de judecată, până la domenii foarte specifice și dificile precum cel medical, iar acest lucru a făcut ca tehnologia să fie adoptată cu succes de oameni din mai multe domenii”, precizează Adrian Ispas.

Vezi cum arată generațiile „30 sub 30” din 2012 până în prezent

Start-upul este evaluat la peste 4,1 milioane de euro, iar în aproape un an și jumătate cei trei antreprenori au reușit să ridice aproape un milion de euro finanțări de la fonduri de Venture Capital și business angels. „Sponsorizăm echipele din Innovation Labs, locul unde noi am luat naștere, cu credite anuale și furnizăm facultăților acces la pachete educaționale în folosirea platformei noastre, ca parte din scopul nostru de a contribui la o educație mai bună”, mai spune Adrian Ispas.

CEO & cofondator Vatis Tech, Adrian Ispas și-a descoperit pasiunea pentru programare datorită profesorului de informatică din liceu și a urmat cursurile Facultății de Informatică – Universitatea București. Student fiind, și-a asumat rolul de șef de grupă, din dorința de a avea un impact asupra colegilor. „Am fost obsedat de dorința de a le crea oamenilor un loc favorabil pentru a performa și pentru a avea o perioadă a facultății cât mai lejeră, lucru confirmat ulterior prin rezultatele colegilor din grupa noastră. Materialele folosite de grupa mea au ajuns treptat la toate grupele și sunt folosite și astăzi. Unii colegi mi-au spus că au terminat facultatea datorită mie”, spune Adrian Ispas. Pasiunea pentru inteligența artificială și-a descoperit-o în timpul facultății, datorită profesorului de computer vision. După masterul de AI și lucrul într-o companie mică a apărut dorința de a face ceva cu impact mai mare pentru societate. Și așa a apărut Vatis Tech. El mentorează alte start-upuri și echipe la început de drum din dorința de a le crește șansele de reușită. „Calitatea societății este direct influențată de calitatea oamenilor de business din respectiva societate”, mai spune Adrian Ispas.

Alexandru Topală este CTO & Cofondator Vatis Tech. Este absolvent al Facultății de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației din cadrul Universității Politehnica București. Din primul an de facultate a predat cursuri de Java în cadrul unei academii private, unde predă și astăzi. A trecut de la programator la antreprenor atunci când a descoperit, alături de Andrian Ispas, lipsa unei tehnologii de speech-to-text cu grad de acuratețe ridicat. 

Emanuel-Ioan Nazare, cofondator Vatis Tech, a absolvit Informatica, din cadrul Facultății de Matematică și Informatică, Universitatea București. Predă informatica la un centru de meditații din București și iubește meseria de profesor, pe care o consideră plină de satisfacţii. Experiența acumulată ca programator web într-o multinațională l-a ajutat să scrie interfața Vatis Tech, iar după ce a trecut prin mai multe incubatoare de afaceri, a reușit să creeze această aplicație cerută de piață.