FacebookTwitterLinkedIn

”În zona de nord a Bucureştiului a fost ridicat un ansamblu de spitale cu o capacitate totală de 300 de paturi, imagistică, săli de chirurgie, 18 paturi AȚI, radioterapie, PET CT, medicină nucleară, centru de recuperare şi fizioterapie şi 60 de cabinete medicale care acoperă toate specialităţile de la medicină de familie până la medicină integrativă”, a anunţat compania.

Planurile de investiții au debutat în 2018, de la primirea autorizației de construcție, iar în prezent Wargha Enayati, fondatorul Regina Maria, a inaugurat ansamblul de spitale cu o valoare de 60 milioane euro.

Am realizat în doi ani de zile o unitate spitalicească cu 300 de paturi luând în considerare toate circuitele şi nevoile pe care le-ar putea avea o asemenea structură. De la circuitul de gaze medicale, la şapte circuite diferite de ventilaţie realizate peste normele în vigoare (post-operator şi AȚI, operator, transplant medular, radioterapie, cabinete medicale şi saloane), la rezervă de apă de peste 100 mc, la distanţare conformă cu normativele în vigoare inclusiv epidemiologice, la reţeaua electrică realizată în parametri de consum reali, toate au fost gândite şi executate de la început. Acesta este  marele atu al spitalului construit de la zero, de aceea consider o urgenţă maximă în România investiţiile în spitale noi. De aceea, alături de partenerii de la Monza am dezvoltat infrastructură spitalicească greenfield”, a declarat Wargha Enayati.