FacebookTwitterLinkedIn

Începutul lunii octombrie aduce la Focus Sat TV și în aplicația Focus Sat o nouă premieră: serialul polițist francez „Brigada” („BRI”, 2023), cea mai de succes lansare CANAL+ Original din 2019 și până în prezent, în Franța.

Programul de lansări tradițional săptămânal (difuzarea a câte 2 episoade noi în zilele de luni și joi) pe care Focus Sat TV l-a avut până acum pentru producțiile în premieră va fi înlocuit, începând din luna octombrie, de lansările tip binging – difuzarea zilnică a unor noi episoade.

În perioada 9 – 12 octombrie, se vor difuza câte două noi episoade din serialul „Brigada” în fiecare zi de luni până joi, începând de la ora 21:30. În aplicația Focus Sat vor fi disponibile toate cele opt episoade chiar din ziua premierei, 9 octombrie, notează Media Expres.

Scris și regizat de Jérémie Guez (cunoscut pentru filmele „Bluebird In My Heart” și „The Sound of Philadelphia” ca și pentru serialul „A French Case”), acțiunea serialului „Brigada” are loc în Paris și dezvăluie investigațiile neobișnuite și arestările spectaculoase din palmaresul unei trupe de elită a Poliției Naționale Franceze, care luptă împotriva crimei organizate și terorismului.

Serialul are o distribuție formată din tineri actori confirmați și actori veterani carismatici. Actorul principal din „Brigada” – Sofian Khammes – este cunoscut din „November” (2022) și „Lăcustele”/„La nuée” (2020) și a fost premiat la Brooklyn Horror Film Festival la categoria „Cel mai bun actor” pentru rolul din scurtmetrajul „Acide” (2018).

Ophélie Bau a jucat în „Des feux dans la nuit” (2020) și are o nominalizare la Premiul César (în 2019 la categoria „Cea mai promițătoare actriță”, pentru filmul „Mektoub, My Love: Canto Uno”).