FacebookTwitterLinkedIn

Românii cheltuie anual 1,5 miliarde de euro pe produse de parfumerie, machiaj și îngrijire a pielii, conform unei analize Virtual Board, iar piața locală a acestui tip de produse este în plină dezvoltare și extindere.

După mai bine de jumătate de secol, celebrul brand de parfumuri Miraj a revenit pe piața locală, într-o nouă formulă și cu planuri ambițioase de extindere, printre care și deschiderea unui magazin fizic și completarea gamei de produse în viitorul apropiat.

Piața în România este în creștere, însă nu este matură. Până nu va mai crește segmentul de producție locală, cred că nu va ajunge la maturitate. Alegerea noastră a fost între a crea un brand nou și Miraj, singurul brand cu însemnătate și istorie din România. Este multă istorie care merită descoperită și care s-ar fi pierdut altfel, așa încât merită efortul de a renaște. E mult mai dificil să reinventezi un brand decât să începi de la zero, dar sunt și multe avantaje”, a mărturisit fondatorul noului brand Miraj, Florin Găină, în cadrul emisiunii Forbes Forward.

Investiția inițială a fost de 40.000 de euro, iar brandul a debutat cu relansarea a două formule, ajungând în prezent la patru. Strategia de intrare pe piață a reprezentat o provocare majoră și a presupus multe decizii foarte dificile, explică Florin Găină: ”Când ai un brand cu istorie pe care trebuie să o respecți, fiecare decizie devine mult mai dificilă: cum vor arăta sticluțele, cum să fie parfumurile, dacă păstrăm vechile formule. Totul este nou, dar a fost creat cu respect față de trecut, ne-am inspirat din ce s-a creat și ne inspirăm în continuare. Respectăm ce s-a creat în trecut”. O altă provocare remarcată de Florin este stabilirea și menținerea lanțului de aprovizionare, mai ales în contextul unui efort internațional. ”Avem ingrediente și materie primă din aproape toată lumea și a fost o provocare să agregăm toate materiile de care avem nevoie și să și menținem lanțul de aprovizionare ca să avem consistență și stoc întotdeauna”, completează el.

Anul 2023 a fost marcat de focusarea pe piața din România, pe brand awareness, pe online și exporturi B2C, iar planurile de viitor includ extinderea pe sectorul de exporturi efective. ”Ne dorim să începem să exportăm din nou în viitorul apropiat, mai ales că Miraj era cunoscut până în Europa de Est, vrem să continuăm tradiția”. 

Gama de produse a noului brand Miraj include în acest moment patru formule și va fi completată de încă două până la finalul anului. După cum ne-a declarat Florin Găină, pe lângă investițiile în marketing și retail, compania are în plan dezvoltarea gamei de produse și menținerea în continuare a unui ritm accelerat în lansarea de produse noi. Totodată, fondatorii săi intenționează deschiderea unui magazin fizic, care va completa comercializarea în sectorul online. ”Ne dorim să avem o penetrare mai mare pe partea de retail în România. În primul an ne-am concentrat pe online și ne-am dat seama că este important să controlezi experiența pe care clientul o are în final. Ne dorim ca în 2024 să deschidem și propriul magazin flagship”. Conceptul pentru magazinul fizic implică o experiență ”mai deosebită față de alte parfumerii”, mărturisește antreprenorul.

Povestea brandului Miraj începe în anii ’50, atunci când la București se deschidea fabrica de parfum „Macul Roșu”, care într-o perioadă destul de scurtă a reușit să lanseze nenumărate parfumuri ce au stat la baza succesului ulterior a ceea ce urma să devină Miraj. În anii ’70 „Macul Roșu” s-a rebranduit în Miraj, cunoscând succesul internațional. Miraj producea la acea vreme zeci de milioane de unități de parfum pe an.

Tot atunci, Miraj avea și o divizie de cosmetice, deținând brandul Gerovital și formulele Ana Aslan, care au reușit să atragă personalități internaționale de renume în centrele sale de tratament precum Frank Sinatra, Claudia Cardinale sau Ronald Regan.