FacebookTwitterLinkedIn

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, susţine prelungirea interdicţiilor pentru importurile de cereale din Ucraina şi după data de 15 septembrie, dar şi luarea celor “mai bune măsuri” pentru a sprijini şi proteja fermierii români.

“Poziţia mea a fost foarte clară – aşa cum şi comisarul european a felicitat România pentru că a semnat un acord cu cele cinci state care sunt afectate de războiul din Ucraina pentru a prelungi interdicţia de la 15 septembrie – sigur că în continuare îmi doresc acest lucru. Sunt sigur că vom lua cele mai bune măsuri, atât economice şi financiare, cât şi acte normative pentru a sprijini şi proteja fermierii români. Sigur că îmi doresc prelungirea acestei interdicţii”, a spus ministrul Agriculturii, la finalul şedinţei de guvern, potrivit Agerpres.

Şeful MADR declara în urmă cu trei zile că măsurile restrictive privind importurile de produse agricole din Ucraina au avut un efect pozitiv asupra pieţei cerealelor din România, iar decizia Comisiei Europene ar trebui să fie de prelungire a acestor restricţii, cel puţin până la finalul anului 2023, pentru a nu afecta competitivitatea fermierilor.

Declaraţiile au fost făcute în cadrul unei întâlniri cu omologul său din Ungaria, Istvan Nagy, în data de 12 septembrie 2023.