Florian Ciolacu, directorul executiv al Clubului Fermierilor Români, prevede o evoluție pozitivă cu privire la dezvoltarea sistemului de irigații și desecare, în următorii trei ani.
Deși România este catalogată ca fiind cel mai meteodependent stat membru al Uniunii Europene, agricultura românească se îndreaptă cu pași siguri către acel potențial extraordinar de care se tot vorbește în teorie. Asta și datorită faptului că, în prezent, vorbim despre planuri complexe de investiții destinate unuia dintre cele mai importante subsectoare ale domeniului agricol: sistemul de irigații și cel al desecării.
Potrivit lui Florian Ciolacu, directorul executiv al Clubului Fermierilor Români, în următorii trei ani, fermierii români vor beneficia de o finanțare cu mult mai mare față de ce au primit în ultimii 30 de ani.
„Conform statisticilor asociației noastre, s-a atins deja punctul minim în acest proces de dezvoltare a sistemului de irigații și desecării în România. În următorii trei ani, pe fondul unui PNRR ce se va axa pe sectorul agricol, estimez o evoluție pozitivă a domeniului, bazată pe încurajarea investițiilor private. De asemenea, consider că investițiile prevăzute în Planul Național Strategic (PNS) vor deveni operaționale imediat, începând cu data de 1 ianuarie 2023”, explică Florian Ciolacu, care subliniază că dincolo de bani, România are mare nevoie de o strategie integrată care să ajute la gestionarea resursei – apă-sol.
În prezent, fermierii români beneficiază parțial de ceea ce în urmă cu 30 de ani se numea sistemul național de irigații, deoarece acesta s-a deteriorat semnificativ din cauza investițiilor mult prea mici realizate cu mentenanța și modernizarea.
Florian Ciolacu susține însă, că, investițiile cu privire la sistemele de irigații și desecare se află acum în atenția tuturor, de la nivel tehnic, la cel politic și până la cel operațional-administrativ.
Recent, Parlamentul României a adoptat un act normativ care confirmă o finanțare de la bugetul statului în valoare de 1,5 miliarde de euro pentru sistemul național de irigații. Pentru prima dată, la aceasta s-a adăugat și sistemul de desecare și drenaj ( n.red. – la nivel național, acest sistem acoperă o suprafață ce depășește 1,5 milioane de hectare).
„În ceea ce privește sistemul de irigații, vorbim zilele acestea, despre o realocare printr-o deschidere a negocierilor în actualul cadrul al PNRR. Realocarea face referire la susținerea investițiilor în infrastructura primară, secundară, dar și în proiectele de irigații locale, precum și cele destinate desecării”, adaugă directorul executiv al Clubului Fermierilor Români.
Practic, în Planul Național Strategic (PNS) se vorbește în acest moment despre o finanțare în valoare de aproximativ 600 de milioane de euro în exercițiul financiar 2023 – 2027. Această sumă este planificată astfel: aproximativ 400 de milioane de euro destinate în modernizarea infrastructurii de irigații, aproximativ 100 de milioane de euro pentru înființarea de sisteme locale de irigații, și alte 100 de milioane de euro vor merge către înființarea sistemelor de desecare-drenaj.
Conform datelor ANIF, la data de 18 august 2021, România deținea o suprafață agricolă irigată de 854.909 hectare. În ceea ce privește canalele de irigații umplute, acestea se întindeau pe o suprafață de 1.867 de kilometri.