FacebookTwitterLinkedIn

Capsula New Shepard a fost ocupată, pentru prima dată, la capacitate maximă pentru zborul în cosmos. La bordul rachetei s-au aflat șase oameni, printre care și fiica astronautului Alan Shepard, primul american care a ajuns în spațiu, potrivit Digi24.

 Laura Shepard Churchley, în vârstă de 74 de ani, este fiica cea mare a astronautului Alan Shepard. Churchley era elevă atunci când tatăl ei a ajuns pentru prima dată în spaţiu, în 1961. Acesta a realizat la 5 mai 1961 un zbor în spaţiu cu o durată de 15 minute, la 23 de zile după voiajul istoric al cosmonautului sovietic Iuri Gagarin, primul om care a ajuns în cosmos. Alan Shepard a fost, de asemenea, cel de-al cincilea dintre cei 12 oameni care au păşit până acum pe suprafaţa Lunii. Astronautul american a decedat în 1998, iar capsula „New Shepard” a Blue Origin a fost denumită în onoarea sa.

Laura Shepard Churchley a fost unul dintre cei doi oaspeţi de onoare invitaţi să ia parte la acest zbor până la „marginea” spaţiului, alături de Michael Strahan, în vârstă de 50 de ani, fost fotbalist profesionist şi coprezentator al emisiunii „Good Morning America” de la postul ABC. Lor li s-au alăturat patru clienţi care au plătit pentru un loc la bordul „New Shepar” – sumele nefiind dezvăluite: Dylan Taylor, director în industria spaţială, investitorul Evan Dick, antreprenorul Lane Bess şi fiul său Cameron Bess, în vârstă de 23 de ani, relatează Agerpres.