FIFA a decis ca meciurile de baraj pentru Campionatul Mondial de fotbal din Qatar să se joace cu formația Rusiei pe terenuri neutre, sub anumite specificații. Această decizie este criticată de mai multe federații de fotbal din Europa care au cerut suspendarea Rusiei din barajul pentru Campionatul Mondial.
FIFA a anunțat duminică seara, pe siteul său oficial, că Rusia va putea să-și apere șansele în barajele pentru Mondialul din Qatar, în ciuda invaziei Ucrainei.
Nu se va juca pe teritoriul Rusiei, meciul/meciurile în care formația rusă trebuia să fie gazdă urmând să aibă loc pe un teren neutru.
De asemenea, numele de Rusia nu va fi folosit, urmând a se utiliza „Football Union of Russia” (RFU). mai mult, nu va exista steagul Rusiei și nu li se va cânta imnul jucătorilor.
Polonia consideră decizia FIFA ca fiind „inacceptabilă”. Polonezii au anunțat că vor refuza să joace în barajul contra Rusiei, în semn de protest pentru invazia Ucrainei. De asemenea, nici Cehia nu dorește să evolueze contra Rusiei, în cazul în care trece de Suedia, în prima manșă a barajului, notează Eurosport.ro.
Rusia urma să primească vizita Poloniei pe 24 martie la Moscova, în semifinale barajului pentru CM 2022.