Conform celor mai recente date publicate de Ministerul Agriculturii, cultura-vedetă a acestui an agricol este sfecla de zahăr. Fermierii au cultivat o suprafață cu peste 34% mai mare, respectiv 17.300 hectare.
În această primăvară, suprafața însămânțată a scăzut, pentru prima dată în ultimii șase ani, ajungând sub 4 milioane de hectare, după un declin de 8,7% față de anul trecut, potrivit MADR.
Fermierii români au cultivat în primăvara acestui an 3,6 milioane de hectare, arată datele din 30 iunie 2026 ale Ministerului Agriculturii. Suprafața este cu 352.700 de hectare mai mică decât cea însămânțată anul trecut, pe fondul scăderii drastice a interesului pentru porumb și soia, două culturi puternic afectate de secetă în ultimii ani.
Cea mai semnificativă scădere a fost raportată la soia, suprafața scăzând cu 22,2% (–28.700 ha) până la 100.400 de hectare, în timp ce la suprafața însămânțată cu porumb și sorg a coborât de la 1,9 milioane de hectare în 2025 la 1,7 milioane de hectare în 2026, ceea ce reprezintă un minus de 283.200 de hectare (–14,21%).
Totodată, suprafața ocupată de orzoaica de primăvară este cu 19,6% mai mare (+10.500 ha) față de anul trecut, ajungând la un total de 64.000 de hectare, iar suprafața cultivată cu ovăz s-a extins cu 13,4% (+8.000 ha), până la 67.300 de hectare.
Deși rămâne a doua mare cultură de primăvară ca suprafață și floarea-soarelui a pierdut 3,8% din suprafață (–45.400 ha), ajungând la 1,13 milioane de hectare în 2026. Totodată, suprafețele cultivate cu cartofi timpurii, semitimpurii și de vară, legume de bază tot mai deficitare în România, au înregistrat un recul de 5,5% (–1.600 ha), până la 27.200 de hectare.
De cealaltă parte, cultura-vedetă a acestui an agricol este sfecla de zahăr. Fermierii au cultivat o suprafață cu peste 34% mai mare, respectiv 17.300 hectare.
În ceea ce privește sectorul legumicol și al cartofilor de toamnă, acesta a consemnat evoluții pozitive. Astfel, suprafețele pe care fermierii au plantat legume în câmp și solarii au crescut cu 3,6% (+4.900 ha), însumând 138.900 de hectare, iar cartofii de toamnă au înregistrat un avans de 3,09% (+2.900 ha), ajungând la 96.900 de hectare.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.
De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.