Primăria din Mangalia a finalizat lucrările de modernizare a falezei Mangalia-Saturn, proiect finanțat din fonduri UE, a cărui valoare depășește 24 de milioane de lei. Lucrările de modernizare s-au desfășurat pe o distanță de 2,5 kilometri, de la hotel Paradiso până la ieșirea pe cordonul Saturn-Venus. Primarul Radu Cristian a anunțat că, în perioada următoare, vor începe lucrările și pe faleza din Cap Aurora, tot cu finanțare UE.
„Obiectivul nostru final este acela de a amenaja o faleză pietonală din Mangalia până în Olimp, pe o distanță totală de aproximativ 9 km”, a completat edilul Mangaliei.
Noua zonă de promenadă a Mangaliei devine astfel un punct de atracție turistică, pe lângă Aleea Teilor și Piața Republicii, alte două proiecte realizate cu fonduri UE. În cadrul procesului de reabilitare, a fost dezvoltată aria de circulație, s-a reabilitat iluminatul public și cel arhitectural și au fost amplasate diverse tipuri de bănci și mobilier urban.
Principala zonă de atracție a noii faleze este punctul de belvedere, prevăzut cu alei de acces și iluminat ambiental, precum și cu spații de relaxare și odihnă.