FacebookTwitterLinkedIn

Compania Easy Print Services a câștigat un contract de tipărire și expediere către clienți a facturilor la energie electrică emise de producătorul de energie controlat de stat Hidroelectrica. Contractul are o valoare de 89.000 de lei (circa 18.000 euro).

„Ne bucurăm că, în condiții de deplină transparență pe care le oferă o licitație publică, am devenit furnizorul Hidroelectrica, sprijinind compania în generarea și transmiterea de facturi pentru zeci de mii de clienți, persoane fizice și juridice”, a declarat Silvius Neagu, fondator și managing director al Easy Print Services.

În primul trimestru din 2022, numărul de clienți casnici ai Hidroelectrica a ajuns la aproape 111.000, în timp ce capacitatea de producție a Easy Print Services depășește 500.000 de documente personalizate.

Easy Print Services estimează că, în perioada următoare, cererea de servicii în domeniul managementului relației cu clienții, optimizarea proceselor de lucru cu documentele și transformării digitale se va menține ridicată. Obiectivul companiei este să ajungă la o cifră de afaceri de un milion de euro până la finele acestui an.