În 2024, KFC România își continuă strategia de extindere a rețelei sale de restaurante, punând accentul pe formatul Drive Thru.
La întrebările Forbes România a răspuns Marian Gogu, Director General, KFC România
- Care este strategia companiei pentru 2024 privind extinderea rețelei de restaurante?
Avem în vedere două obiective: accesibilitate și valorificarea oportunităților locale.
În primul rând, ne concentrăm pe dezvoltarea unităților de tip Drive-Thru, care ne permit să oferim clienților soluții rapide și accesibile pentru a lua masa, indiferent de momentul zilei, dat fiind că sunt deschise 24/7. În februarie, am inaugurat KFC Drive-Thru Prima Shopping, la Sibiu, o comunitate importantă pentru expansiunea noastră la nivel național, fiind și orașul în care am deschis, în 2009, primul Drive Thru din rețea.
În egală măsură, ne îndreptăm atenția către orașele mai mici ale țării, unde vedem un potențial încă nevalorificat. Explorăm oportunități de colaborare cu centrele comerciale noi, care atrag un flux constant de clienți și au trafic intens. Un exemplu în acest sens este deschiderea recentă în Argeș Mall, unde am inaugurat o nouă unitate de tip food court. Până la finalul acestui an, avem în plan inaugurarea a încă 4 restaurante.
- Care este amprenta KFC în industria locală de food service?
Este una foarte puternică. Suntem cel mai mare lanț de restaurante din România. Suntem primii care am atins borna de 100 de unități și continuăm să creștem. Acoperim 40 de orașe, contribuind la economia locală nu doar prin cei 3.500 de angajați în restaurantele noastre, ci și prin aprovizionarea preponderent de la furnzori din România, care generează atât business local, cât și locuri de muncă adiționale.
Dar, dincolo de aceste cifre, suntem un exemplu de bune practici în domeniul ESG (mediu, social și guvernanță). De peste 10 ani, susținem comunitățile în care operăm, iar ajutorul nostru a însumat peste 1 milion de euro. Lucrăm cu furnizori locali, inclusiv pentru a scurta lanțul de aprovizionare și, în prezent, aproape 90% din carnea de pui provine de la fermele din România. Brandul KFC este un reper în industrie pentru standardele foarte exigente de calitate, siguranță și etică în business, pe care le solicităm inclusiv furnizorilor noștri. Investim în dezvoltarea angajaților noștri, care reprezintă un pilon esențial în succesul businessului nostru pe parcursul celor aproape trei decenii de activitate. Numeroși colegi care și-au început parcursul în calitate de bucătari sau casieri au avansat și conduc acum expansiunea locală sau regională a companiei. Peste 80% dintre managerii KFC sunt promovați din intern și continuăm să oferim aceste perspective de creștere fiecărui coleg care ni se alătură.
- Ce înseamnă businessul KFC România, astăzi, la 27 de ani de la deschiderea primului restaurant pe piața locală?
În 1997, când am deschis primul restaurant KFC, aveam în față un teren fertil: brandul era nou, dar unii consumatori îl știau deja din filmele americane. În primă fază, eram prezenți doar în orașele mari și medii, dar cu timpul am devenit un brandiubit de consumatori, la fel ca în țările vestice, și am ajuns acolo unde ne-am dorit de la bun început: ca oameni din toate colțurile țării să își dorească să încerce produsele KFC și să aibă un restaurant aproape. Astfel, am decis extinderea și în orașe mai mici, unde am fost primiți întotdeauna cu entuziasm. Așa am ajuns să operăm 104 restaurante KFC în România, dintre care 29 sunt unități Drive Thru.
KFC a evoluat constant pe parcursul celor 27 de ani, adaptându-se la dinamica pieței și la cerințele exigente ale consumatorilor, iar astăzi vorbim despre un business solid, care a depășit anul trecut pragul de 1 miliard de lei în vânzări. Și continuăm să creștem. În primul trimestru al acestui an, am avut vânzări de 269 milioane de lei, cu aproape 13% mai mari față de aceeași perioadă din 2023. Este un business profitabil, care ne permite să investim în continuare, în rețeaua de unități, dar și în dezvoltarea echipelor noastre. În primele trei luni, am obținut un profit net de aproape 24 milioane de lei, dublu față de primul trimestru din 2023.
- Mediu OFFLINE sau mediu ONLINE? Ce ați alege? Care este motivația din spatele răspunsului?
Având în vedere industria în care activăm, este nevoie de ambele, fiecare canal având propriile beneficii și fiind chiar complementare. Restaurantele fizice oferă o experiență de consum unică, prin interacțiunea directă cu angajații KFC, prezența într-un spațiu construit special pentru a lua masa într-o atmosferă plăcută, ceea ce consolidează încrederea și loialitatea față de brand.
În paralel, prezența online ne oferă acces la un public mai vast și la diverse oportunități de promovare și interacțiune atât cu consumatorii, cât și potențialii consumatori. Aplicația noastră mobilă, de exemplu, eficientizează experiența consumatorilor, oferindu-le și posibilitatea de a accesa serviciul Click & Collect, prin care pot comanda produsele KFC în avans, pentru ca ulterior să le preia din restaurantul ales.
- Cum arată planurile de investiții ale KFC România pentru următorii doi ani?
În următorii ani, ne concentrăm pe extinderea rețelei de restaurante, într-un ritm similar ultimilor doi ani, iar, în paralel, investim în inovație și digitalizare, urmărind o abordare 3D: Digital, Data și Delivery. În ceea ce privește digitalizarea, ne axăm pe integrarea tehnologiei în restaurante, cum ar fi kioskuri de comandă și platforme de e-commerce, precum și pe soluții digitale care permit o gestionare cât mai eficientă a operațiunilor din bucătărie. Analiza datelor ne permite să luăm decizii fundamentate și să înțelegem mai bine nevoile și preferințele clienților noștri. Totodată, serviciul de livrare este esențial pentru noi și, de aceea, lucrăm constant la îmbunătățirea proceselor de comandă și livrare, colaborând activ cu platformele specializate.
De asemenea, responsabilitatea socială și sustenabilitatea rămân prioritare pentru noi. Investim în practici sustenabile în toate aspectele businessului nostru, de la gestionarea lanțului de aprovizionare la reducerea impactului asupra mediului și susținerea comunităților. Rezultatele acțiunilor noastre sunt detaliate în Rapoartele de Sustenabilitate ale Grupului Sphera și, în câteva săptămâni, îl vom publica pe cel privind activitatea din 2023.